Cugetari duhovnicesti asupra Postului - partea I

Cugetari duhovnicesti asupra Postului

articol cules si editat de Mihaela Zugravu

Imi vine destul de greu sa scriu acest articol, caci prea bine stiu ca "atac" un subiect delicat cu rationamente mai mult sau mai putin logice, care nu au sanse sa vindece neputintele noastre, indoielile sau pur si simplu nestiinta noastra. Mai stiu ca dupa ce vei fi citit aceste randuri cu greu iti vei spune tie insuti ca se merita sa postesti. Nu o lua ca pe o acuza, ci ca pe o simpla opinie ce o am din experienta vietii de pana acum.

Postul, rostul si bucuria lui, se descopera numai prin post!

Iubirea se invata numai iubind! Tristetea este descoperita nu din carti, ci numai atunci cand o traiesti cu toata fiinta ta! Imi amintesc ca atunci cand eram mic, mama mea a avut o serie de necazuri teribile si a aplicat o solutie extrema, sa-i zicem: postul negru in fiecare miercuri si vineri. Si, copil nestiutor fiind eu, imi amintesc ca am fost teribil de surprins de puterea postului negru pe care mama il tinea!

Ca o minune extrem de evidenta, problemele se "daramau" singure ca intr-un joc de domino. O zi de post negru aducea o alta minune, pe care mama o povestea tuturor celor ce vroiau sa o asculte. Si nu erau minuni de rutina, ci realmente ceva ce tinea de incredibil. Si uimirea de atunci m-a marcat, invatandu-ma sa meditez la puterea postului negru sau doar a postului in general...

Dar voi face un efort si voi formula cateva motive, cateva coordonate ale postului. Sa am constiinta ca am incercat sa te ajut macar.

Postim ca sa fim liberi.

Ai idee ce mult inseamna aceasta libertate, acest concept? Cine nu e liber, nu se mantuieste! Noi legam prea usor mantuirea de fapte bune sau de alte maruntisuri egoiste. Insa adevarata conditie a mantuirii e libertatea! Sa nu depinzi de nimic din ceea ce este trecator! Desigur, ca oameni avem nevoi fizice ca sa traim. Insa si acestea trebuie limitate, ca sa nu devina un fel de lanturi, catuse si greutati inutile. Mancarea, apa, somnul sunt normale. Dar daca depasesc o limita, devin anormale, adica ne anuleaza libertatea.

Postim ca sa ne afirmam liberi macar un timp de toate acestea! Si, in acelasi timp, renuntam la ceea ce este surplus, la balast! Carnea? Nu e obligatorie. Lactatele? La fel. Nu depindem de animale, nu depindem de uciderea lor ca sa traim. Omul e regele creatiei, nu ucigasul ei. Un rege nu-si mananca supusii! Ca sa nu mai vorbim de alte "bucurii": fumatul, alcoolul sau chiar viata sexuala, ca sa dau exemple aleatorii. Fumatul e pacat tocmai pentru ca provoaca dependenta, adica sclavie spirituala si fizica. "Sclavii" moral si fizic nu se mantuiesc, caci libertatea este chipul lui Dumnezeu!

Postul este un exercitiu de eliberare de tot ceea ce ne apasa, pacate mici sau mari. Incepem cu "lanturile" fizice, adica cu mancarea si continuam cu cele morale. Altfel nu se poate, caci atat timp cat nu eliberam trupul, nu ajungem la suflet! Trupul este fie o inchisoare pentru suflet, fie un slujitor al lui. Fie stapan, fie prieten. Omul care nu posteste se coboara la masura unui animal, la masura instinctului. Daca pun inaintea unui caine o bucata de carne, nu se va putea abtine. Nu e liber! Insa omul va face la fel?!? Cum sa se mantuiasca omul care se comporta ca un caine?

Postim ca sa putem crede.

Este o legatura stransa intre libertate si credinta! Cine nu e liber, nici sa creada cu adevarat nu va putea! Desigur, a crede in Dumnezeu inseamna cu mult mai mult decat a trece pe la biserica, a ingramadi cruci pe piept si a aprinde lumanari! A crede inseamna a iubi pe Hristos si a trai doar pentru El si impreuna cu El, ca pentru si cu o Persoana Vie si real prezenta! Exemplu? Occidentul! Catolicismul! A scurtat treptat posturile si s-a ajuns ca Postul Mare de la noi, la catolici sa aiba doar 2 zile! Miercurea cenusii si Vinerea Patimilor. Nici pe astea nu le mai tine nimeni! Am fost in Italia si nu am gasit printre italienii cu care m-am intalnit, pe nci unul care sa posteasca!

Ce a urmat in Apus? Necredinta! Oamenii nu au postit, s-au robit placerilor lumesti, nu au mai putut sa creada si au declarat ca Dumnezeu a murit! Sau ca nici macar nu exista! Hristos a spus ca nu putem sluji la doi domni, adica si lumii care ne face egoisti, dar si Lui, Cel ce ne invata adevarata iubire. Cine nu posteste, se usuca sufleteste, pierde acea energie morala, pozitiva, care il ajuta sa creada ceea ce pare imposibil, sa accepte ceea ce nu pare a fi rational, adica pe Dumnezeu!