Constantin Codrescu - „Nu mai ştim să iubim. Am uitat complet să iubim“
Atunci când este vorba despre comorile acestui neam românesc, pe mine uitarea ma doare.
Si doare si mai tare când, în loc sa vad respect, admiratie si iubire pentru artistii nostri, descopar ura fata de tot si toate, dar mai ales pentru cultura. E drept, este infinit mai usor sa nu faci nimic, sa fii atent la bârfe si mondenitati, dar total nefolositor pentru suflet. Dar haideti, încercati sa faceti un pas spre alta lume, cea a teatrului, a valorilor reale, palpabile, clare ca lumina zilei! Dintotdeauna vocea sa mi-a calauzit pasii, m-a întarit în momentele grele si mi-a alinat sufletul. Nu am pierdut piesa de teatru sau film cu acest actor extraordinar, un dascal si un om pe care doar providenta ti-l poate scoate în cale, rasplatindu-te pentru o fapta buna pe care ai uitat ca ai facut-o cândva. Constantin Codrescu face parte din noi, din cultura acestei tari atât de încercata parca de prea multe generatii. De la “Moara cu noroc”, “Rascoala”, “Pentru patrie”, “Masca de argint”, “Capcana mercenarilor”, “Roscovanul” si “Lumini si umbre”, ca sa dam câteva exemple, la înfiintarea sectiei române la Institutul de teatru de la Târgu Mures, unde a fost profesor pâna în 1989, director al Teatrului Maria Filotti din Braila si al Teatrului din Sfântu Gheorghe, Constantin Codrescu este un nume pe care sufletele noastre de români îl pastreaza la loc de cinste. Constantin Codrescu se numara printre cei care aduc lumina si o pun în cuvinte, caci a gasit ragazul unui volum despre sine, „Pribeag prin viata mea”, editat de Semne – Artemis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu