De ce plang femeile...

De ce plâng femeile...

Povestire ingrijita si editata de Mihaela Zugravu

Un băieţel a întrebat-o pe mama lui :

-De ce plângi ?

-Pentru că sunt femeie; i-a răspuns ea.

- Nu înţeleg, a spus el.

Mama lui l-a îmbrăţişat şi i-a spus :

-Şi nu vei înţelege niciodată.

Mai târziu băiatul l-a întrebat pe tatăl său :

-De ce plânge mama fără motiv ?

- Toate femeile plâng fără motiv – a fost tot ce i-a putut spune tatăl său.

Băieţelul a crescut şi a devenit un bărbat, dar încă se întrebă de ce plâng femeile. Până l-a urmă acesta l-a întrebat pe Dumnezeu:

-Dumnezeu, de ce plâng femeile aşa uşor ?

Dumnezeu a spus, “ Când am creat femeia trebuia să o fac să fie specială “

I-am făcut umeri suficient de puternici să ducă greutatea lumii. 

I-am dat putere interioară să îndure naşterea şi respingerile care de cele mai multe ori vin de la copii săi.

I-am dat tărie care îi permite să meargă mai departe când toată lumea renunţă, să aibă grijă de familia ei la greu fără să se plângă.

I-am dat sensibilitatea să îşi iubească copii în orice circumstanţe, chiar şi când copii ei o rănesc.

I-am dat putere să îl accepte pe soţul ei cu toate greşelile pe care le face.

I-am dat înţelepciune să ştie că un bun soţ nu îşi răneşte niciodată soţia, dar uneori îi testează rezistenţa şi hotărârea de a rămâne alături de el în toate momentele grele.

Şi în final, i-am dat o lacrimă. O foloseşte mereu când are nevoie.

Vezi fiule, a spus Dumnezeu, “ frumuseţea unei femei nu stă în hainele pe care le poartă, chipul şi felul în care îşi coafează părul.

Frumuseţea unei femei trebuie citită în ochii ei, pentru că aceea e intrarea spre inima sa – locul unde se aşează iubirea.

Cugetari duhovnicesti asupra Postului - partea I

Cugetari duhovnicesti asupra Postului

articol cules si editat de Mihaela Zugravu

Imi vine destul de greu sa scriu acest articol, caci prea bine stiu ca "atac" un subiect delicat cu rationamente mai mult sau mai putin logice, care nu au sanse sa vindece neputintele noastre, indoielile sau pur si simplu nestiinta noastra. Mai stiu ca dupa ce vei fi citit aceste randuri cu greu iti vei spune tie insuti ca se merita sa postesti. Nu o lua ca pe o acuza, ci ca pe o simpla opinie ce o am din experienta vietii de pana acum.

Postul, rostul si bucuria lui, se descopera numai prin post!

Iubirea se invata numai iubind! Tristetea este descoperita nu din carti, ci numai atunci cand o traiesti cu toata fiinta ta! Imi amintesc ca atunci cand eram mic, mama mea a avut o serie de necazuri teribile si a aplicat o solutie extrema, sa-i zicem: postul negru in fiecare miercuri si vineri. Si, copil nestiutor fiind eu, imi amintesc ca am fost teribil de surprins de puterea postului negru pe care mama il tinea!

Ca o minune extrem de evidenta, problemele se "daramau" singure ca intr-un joc de domino. O zi de post negru aducea o alta minune, pe care mama o povestea tuturor celor ce vroiau sa o asculte. Si nu erau minuni de rutina, ci realmente ceva ce tinea de incredibil. Si uimirea de atunci m-a marcat, invatandu-ma sa meditez la puterea postului negru sau doar a postului in general...

Dar voi face un efort si voi formula cateva motive, cateva coordonate ale postului. Sa am constiinta ca am incercat sa te ajut macar.

Postim ca sa fim liberi.

Ai idee ce mult inseamna aceasta libertate, acest concept? Cine nu e liber, nu se mantuieste! Noi legam prea usor mantuirea de fapte bune sau de alte maruntisuri egoiste. Insa adevarata conditie a mantuirii e libertatea! Sa nu depinzi de nimic din ceea ce este trecator! Desigur, ca oameni avem nevoi fizice ca sa traim. Insa si acestea trebuie limitate, ca sa nu devina un fel de lanturi, catuse si greutati inutile. Mancarea, apa, somnul sunt normale. Dar daca depasesc o limita, devin anormale, adica ne anuleaza libertatea.

Postim ca sa ne afirmam liberi macar un timp de toate acestea! Si, in acelasi timp, renuntam la ceea ce este surplus, la balast! Carnea? Nu e obligatorie. Lactatele? La fel. Nu depindem de animale, nu depindem de uciderea lor ca sa traim. Omul e regele creatiei, nu ucigasul ei. Un rege nu-si mananca supusii! Ca sa nu mai vorbim de alte "bucurii": fumatul, alcoolul sau chiar viata sexuala, ca sa dau exemple aleatorii. Fumatul e pacat tocmai pentru ca provoaca dependenta, adica sclavie spirituala si fizica. "Sclavii" moral si fizic nu se mantuiesc, caci libertatea este chipul lui Dumnezeu!

Postul este un exercitiu de eliberare de tot ceea ce ne apasa, pacate mici sau mari. Incepem cu "lanturile" fizice, adica cu mancarea si continuam cu cele morale. Altfel nu se poate, caci atat timp cat nu eliberam trupul, nu ajungem la suflet! Trupul este fie o inchisoare pentru suflet, fie un slujitor al lui. Fie stapan, fie prieten. Omul care nu posteste se coboara la masura unui animal, la masura instinctului. Daca pun inaintea unui caine o bucata de carne, nu se va putea abtine. Nu e liber! Insa omul va face la fel?!? Cum sa se mantuiasca omul care se comporta ca un caine?

Postim ca sa putem crede.

Este o legatura stransa intre libertate si credinta! Cine nu e liber, nici sa creada cu adevarat nu va putea! Desigur, a crede in Dumnezeu inseamna cu mult mai mult decat a trece pe la biserica, a ingramadi cruci pe piept si a aprinde lumanari! A crede inseamna a iubi pe Hristos si a trai doar pentru El si impreuna cu El, ca pentru si cu o Persoana Vie si real prezenta! Exemplu? Occidentul! Catolicismul! A scurtat treptat posturile si s-a ajuns ca Postul Mare de la noi, la catolici sa aiba doar 2 zile! Miercurea cenusii si Vinerea Patimilor. Nici pe astea nu le mai tine nimeni! Am fost in Italia si nu am gasit printre italienii cu care m-am intalnit, pe nci unul care sa posteasca!

Ce a urmat in Apus? Necredinta! Oamenii nu au postit, s-au robit placerilor lumesti, nu au mai putut sa creada si au declarat ca Dumnezeu a murit! Sau ca nici macar nu exista! Hristos a spus ca nu putem sluji la doi domni, adica si lumii care ne face egoisti, dar si Lui, Cel ce ne invata adevarata iubire. Cine nu posteste, se usuca sufleteste, pierde acea energie morala, pozitiva, care il ajuta sa creada ceea ce pare imposibil, sa accepte ceea ce nu pare a fi rational, adica pe Dumnezeu!

Amicitia

                           

Amicitia

    Am fost rugată să scriu un articol despre prietenie pentru „Jurnalul Spiritual” chiar în primul număr. Am aflat prin telefon și am fost uimită, bucuroasă si nerăbdătoare. Îmi veneau o mulțime de idei și nu știam de unde să încep. Dar când m-am apucat efectiv de scris...toate ideile parcă au pierit, s-au speriat, s-au făcut mici de tot și s-au ascuns undeva bine în mintea mea.

Abia după ce am început sa scriu am conștientizat  impactul pe care ar putea să îl aibă articolul, faptul că reprezintă un punct de vedere foarte personal despre un cuvânt cu multe implicații și mai ales despre faptul ca nu știți nimic despre mine ca să puteți înțelege dedesubturile scrierii (cum ar fi experiențele personale care m-au mânat să scriu sau poate cele pe care mi le-am însușit de la prieteni .....să nu mai zic de faptul ca sunt de 23 și un pic de ani pe acest pământ și nu știu daca e mult sau puțin în ochii dumneavoastră).

  Prietenia chiar e un cuvânt cu multe implicații, folosit cu o mulțime de înțelesuri. Regent adăugat în palmaresul său  este sensul de apelativ (mai mult peiorativ ) folosit între necunoscuți, dar nu voi zăbovi asupra lui pentru că nu despre acest tip de prieten vreau eu sa discut. Voi discuta despre prietenul care este „pe aceeași lungime de undă” cu tine, cu care ai idealuri in comun, valori și mai ales lucruri triviale de genul muzicii sau a numărului de la pantofi. Despre prietenul bun de pus pe rană cum zice o vorbă din popor.

N-aș putea spune cum începe o prietenie. Cred că începe cu un click care te face să îi acorzi mai multă atenție persoanei pe care abia ai întâlnit-o, lucru pe care nu l-ai face în mod normal. Trăim vieți destul de agitate,  iar câteodată nu suntem dispuși să deschidem bine ochii când întâlnim un potențial prieten.... și aici intervine rolul click-ului. Cum Dumnezeu are întotdeaună grijă să ne trimită oamenii de care avem nevoie într-un anumit moment, cred că tot El are grijă să îi  și recunoaștem ...eu numesc „click” acest procedeu. 

         Prietenii sunt oameni de la care ai ceva de învățat, care aduc o completare benefică vieții tale, care îți îmbogățesc cunoașterea într-un anumit domeniu și pe care, în mod reciproc, îi înveți altceva în schimb sau le completezi viața.

    O prietenie se bazează pe iubire, la fel cum iubirea reprezintă sau ar trebui să  reprezinte o forță motrice pentru fiecare lucru pe care îl facem, îl gândim, spunem sau proiectăm. Trebuie sa îți iubești prietenii ca să poți dezvolta o relație frumoasă cu ei. Astfel reusești sa rămâi în armonie și sa îi păstrezi în preajma ta pentru o perioada mai lungă; astfel reușești să le întelegi nevoia de spațiu, să nu le judeci alegerile și , cel mai important, să nu ai așteptări. Ideal ar fi fi să nu ai așteptări de la niciun om. Să faci totul cu iubire, fără să aștepți ceva în schimb...dar cum într-o relație de prietenie te implici emoțional, e mai greu sa nu ai așteptări. Dacă reușești să nu ai așteptări, nu ai parte de dezamăgiri pentru că dispar scenariile proiectate în mintea ta și accepți libertatea de gândire a altora. E simplu.

     

      Ca o concluzie parțială, până în acest punct, am enumerat căteva însușiri pe care eu le consider esențiale ca un om să fie un bun prieten: să fie înțelegător, să ofere iubire, să nu aibă așteptări, să nu judece și să accepte lucrurile așa cum sunt. În mintea mea, toți oamenii ar trebui să posede aceste calități esențiale și singurul criteriu care să diferențieze alegerea prietenilor să fie interesele personale, adică preocupările din timpul liber. Dar, din nou, idealul nu există deoarece Dumnezeu ne-a făcut liberi și ne-a dat posibilitatea să alegem.....așa că, putem alege dacă ne însușim anumite calități sau nu.

   

  Un alt aspect important îl reprezintă durata unei prietenii. Doi oameni pot fi prieteni atâta timp cât au ceva în comun, cât timp împărtășesc idealuri comune.Având în vedere faptul că suntem oameni și nu suntem „statici”,  implicit suntem supuși schimbărilor. Suntem dinamici, creștem, evoluăm, ne însușim noi idei, credințe și linii după care ne ghidăm în viață. Cu atâte variabile, cum ar putea o prietenie să dureze pentru totdeauna?  E posibil să ne transformăm într-o asemenea măsură, încât să nu mai fim compatibili cu cei pe care înainte îi percepeam drept prieteni.

    Dacă am reuși să conștientizăm schimbările astea,  nu ne-am mai speria când observăm că nu mai suntem pe „aceeași lungime de undă” cu un prieten. Am putea să mergem mai departe, lăsând totuși o portiță deschisă pentru acel prieten, dar am fi mai încrezători în ceea ce privește viitorul; l-am primi cu inima larg deschisă și cu un optimism imbatabil. Dumnezeu va avea, din nou, grijă să îți scoată în cale o altă persoană cu care să rezonezi așa cum ești atunci, tu, cel transformat.

  Ca să închei într-un mod simplu, vă descriu o imagine a ceea ce înseamnă pentru mine prietenia: Eu simt că cineva îmi este prieten atunci când, chiar și după perioade mai lungi în care nu am vorbit, discutăm cu aceeași lejeritate și simt aceeași apropiere. Atunci știu că persoana posedă toate calitățile unui bun prieten cu care sper sa fiu cât mai mult timp „pe aceeași lungime de undă”.

   Dar suficient despre mine. Pentru voi? Ce este pentru voi prietenia? 

 Oana Cristudor

Efectul Placebo & Efectul Nocebo

Efectul Placebo  &  Efectul Nocebo Este incredibil cât de mult poate fi influenţat subconştientul nostru de forţa sugestiei ! Si intrucât mintea subconştientã este cea care controleazã corpul nostru şi intreaga viaţă,  prin intermediul sugestiei putem avea parte de o mulţime de intâmplări – unele plăcute, altele extrem de neplăcute.

Efectul Placebo 

Multă lume a auzit de efectul placebo.

 In cadrul unui experiment medical, ţi se admnistrază un medicament despre care ţi se spune că este foarte eficient – de pildă cu pansament gastric.

Din 100 de voluntari pe care se testează medicamentul, aproximativ 50 constată intr-adevăr că au scăpat de durerea de stomac.

Dar – surpriză !

Aşa-zisul medicament este de fapt o bobiţă de zahãr acoperitã de un inveliş albastru. El nu conţine nimic altceva decât zahãr.

Si atunci, ce anume i-a vindecat pe cei 50 de voluntari ?

Forţa sugestiei.

Li s-a spus că se vor face bine, au fost convinşi că se vor face bine şi s-au făcut bine.

In fapt, subconştientul lor a fost convins de eficienţa medicamentului şi a dat organismului comenzile necesare pentru a se face bine.

Tot ceea ce mintea noastră crede, poate realiza.

Efectul Nocebo

Mult mai puţini au auzit de efectul nocebo.

In cadrul unui experiment similar, ţi se administrează o pastilă despre care eşti avertizat că iţi va face rău – de pildă crampe stomacale.

De data aceasta, numărul celor ce se plâng de dureri la stomac este insă de 90% ! 

Evident era aceeaşi pastilã inofensivă cu zahăr.

IMPORTANT: Se constatã cã forţa sugestiei negative este mult mai mare decât a sugestiei pozitive (90% față de 50%). Aceasta concluzie a fost verificată în mai multe experiențe şi rezultatele ramân cam la acelaşi %. Lucrul acesta trebuie să ne dea de gândit. Suntem expuşi zilnic, oră de oră, unei adevărate avalanşe de mesaje negative, in primul rând prin presă .

Inundaţii, cutremure, avioane prăbuşite, crime, violuri, preţuri care cresc, bârfe răutăcioase ale colegilor, accidente de maşină etc etc.

Aceste mesaje cu puternică valoare emoţională lucrează fără să ne dăm seama asupra subconştientului nostru.

Iar rezultatul este că ne merge prost fără să ştim de ce. Suntem deprimaţi, ne pierdem increderea intr-o viaţă mai bună, ne aşteptăm să ni se intâmple ce e mai rău. Si, de obicei, la ce te aştepţi, aşa se intămplă.

Dăm vina pe ursită, pe destin, pe guvern, pe socri, pe colegi, fără să observăm că, de fapt răul l-am provocat inconstient, noi însine.

Că l-am lăsat să pătrundă in mintea noastră ori de câte ori a vrut, fără să realizăm că trăim in casă cu un duşman.

Puneţi piciorul in prag !

Incepând de astăzi inchideţi uşile pentru aceşti musafri periculoşi.

Evitaţi să mai urmăriţi jurnalele cu ştiri negative.

Schimbaţi postul pe altceva. In fond aveţi 25-30-40 de canale prin firma de cablu. 

Urmăriţi emisiunile educative şi cele care să vă refacă starea optimistă.

Muzică, divertisment, etc.

-  Evitaţi persoanele negative, cele care permanent se vaietă, critică şi condamnă.

Dacă aşa sunt colegii de serviciu sau, mai rău, şeful dumneavoastră, gândiţi-vă foarte serios să vă căutaţi un alt loc de muncă.

Altfel, rămânând alături de ei, riscaţi să vă condamnaţi la o viaţă de eşec şi frustrare si poate, sa va îmbolnaviti cu adevarat.

- Asociaţi-vă cu persoane pozitive, optimiste, orientate spre succes. Dacă vreţi sã aveţi o viaţã de succes, trebuie sã staţi cãt mai mult in preajma unor oameni de succes.

 Invăţaţi de la ei, gândiţi ca ei, acţionaţi ca ei.

- Folosiţi permanent forţa sugestiei pozitive citind cărţi motivaţionale sau biografii ale oamenilor de succes, ascultând casete şi CD-uri motivaţionale, participând la cursuri şi seminarii despre succes, urmărind emisiuni radio şi Tv cu oameni de succes.

- Pe scurt, folosiţi la maximum forţa sugestiei pozitive şi reduceţi la minim forţa sugestiei negative.

Preluaţi controlul tuturor elementelor de sugestie din preajma dumneavoastrã şi folosiţi-le pentru a vã atinge obiectivele.

Vă sugerez un mic exerciţiu pe care să-l faceţi zilnic.

      Timp de două săptămâni

1) - nu vă mai plângeţi de nimic, nici in sinea dumneavoastră, nici faţă de alţii

2) - nu mai urmăriţi  jurnalele de ştiri la TV

3) - nu ascultaţi văicărelile celor din preajmă, cereţi-le să schimbe subiectul.

Dacă aveţi răbdarea să faceţi acest exerciţiu, veţi observa că perspectiva asupra vieţii vi se va schimba.

Silviu Popa. PhD - Doctor în Ştiinţe

P.S. - Probabil acest efect este si explicatia la anumite autovindecari ’'MIRACULOASE"

Eugenia Bosanceanu - Nu-ţi trebuie mai mult de o replică ca să faci un rol mare

Nu-ţi trebuie mai mult de o replică ca să faci un rol mare

Marii actori fac să irumpă energii ce vin din adâncuri, aducând cu ele, la comanda regizorului emoţii, trăiri şi caractere comune întregii speţe umane. Ei nu pozează, ci se dedublează în personaj. Poate părea ciudat, dar eu de la Eugenia Bosânceanu am învăţat demnitatea, ca şi puterea de a răbda.

Citeste tot articolul

Eugen Cristea - Cel mai bun mentor ramane Biblia, care contine tot

Cel mai bun mentor rămâne Biblia, care conţine tot

Eugen Cristea slujeste cu dragoste o arta ce astazi pare unora desueta, TEATRUL. Uita de sine când urca pe scena, uita de tot si toate, este un filtru între autorul piesei si spectator. Am avut sansa sa-l vad creând personaje cu emotie si generozitate.

Entuziast, bun coleg, stiind tot si daruind tot ce stie. Din punctul meu de vedere, este un dozator inegalabil al starii emotive, al ideilor efervescente.

De atâtea ori l-am ascultat cântând, facând parte amândoi din juriul manifestarii-concurs pentru copii Folk fara vârsta si al festivalului Toamna Baladelor, si l-am admirat pentru maniera calda cu care reusea sa ridice audienta în picioare.

Nu e doar un actor pasionat de ceea ce face, chiar daca deranjeaza profund.

Este un om cu O mare. Un actor cu A mare. E suficient sa asisti la un recital al sau de poezie sau cu chitara ca sa întelegi de ce este atât de iubit. Nu stiu câta placere îi face ca e socotit un actor popular, nu stiu ce simte când este chemat la rampa pentru a primi ovatiile publicului, stiu însa ca umorul sau nu este gratuit si stie sa se apere la nevoie cu o vorba de duh.

Citeste tot articolul

Georgeta - Luminita Virlan

Iubiți-vă patria și credința străbună!

„Răspunsurile pe care le căutăm îndeobște în afară se află în interiorul nostru și în raza lui Dumnezeu.”
Georgeta-Luminița Vîrlan este o figură emblematică a învățământului preuniversitar;

Citeste tot articolul

Ion Besoiu

Eu sunt un om al vetrei româneşti

Dezinvolt, cuceritor, blând, dar autoritar. Aşa mi-l amintesc pe Ion Besoiu. E de ajuns să rosteşti numele lui Anton Lupan, căpitanul Speranţei din “Toate pânzele sus”, un personaj rămas în memoria tuturor copiilor vreme de câteva generaţii pentru demnitate, curaj, inteligenţă, omenie

Doina Fodor Lavric

Unde se spun poveşti în casă, acolo-i Dumnezeu

Unde se spun poveşti în casă, acolo-i Dumnezeu

Povestitorul este cel care duce pe umerii lui, toata viata, un har primit de sus. Nu e usor sa te opresti din drum, sa-i privesti pe toti oamenii care vin sa te asculte în ochi, cu seriozitate si sa-i atingi cu vorbele tale. Daca Dumnezeu Îti harazeste întâlnirea cu un povestitor e semn ca ai facut macar o fapta buna în viata ta.

Ne-am trezit într-o buna zi ca ne stim, ne cunoastem, suntem prietene, functionam pe aceeasi lungime de unda. O ascultasem cântând la cobza si ma întrebam cine este aceasta femeie de o blândete iesita din comun, care glasuieste într-o limba de o dulceata nemaivazuta. Apoi am aflat. Se numea Doina Fodor Lavric, era din Lisna, la jumatatea distantei dintre Dorohoi si Darabani. Venise la Bucuresti îndemnata de Grigore Lese, pentru ca muzica pe care o cânta si povestile pe care le poarta cu sine se cereau împartasite. Cu rabdare îndelunga, Doina Fodor Lavric a cules texte, povesti, cântece, le-a daruit din fiinta sa slefuindu-le si au ajuns la stralucirea unui album numit„Poveste din Bucovina”. Discul are o fraza generica, oarecum prevestitoare pentru cel care alege sa-l asculte: “Unde se spun povesti în casa, acolo-i Dumnezeu”. Doina Fodor Lavric a cules multe povesti de la oameni, batând satele, mai ales cât a fost profesoara de limba româna, vreme de 27 de ani, facând naveta de la Suceava, în satele din jur, mergând uneori pe jos, cale lunga. A învatat sa cânte la cobza, de la un cobzar batrân, Nicolae Pasni­cut. Nu întâmplator, viata a ales ca destinul sau sa se împleteasca frumos cu al maestrului Virgiliu Parghel, purtator de povesti la rândul sau. Discutia cu Doina Fodor Lavric a luminat colturile sufletului meu aidoma bunicii mele (nascuta în Bucovina) care mereu ma linistea, spunându-mi ca totul va fi bine. În ceea ce ma priveste, întâlnirea cu Doina a fost semnul ca am facut ceva bun în aceasta viata si am fost rasplatita.

Te-am cunoscut de curând, într-un context care m-a impresionat. Ce este pentru tine credinta, Doina?

Toata via?a am tot facut planuri, m-am zbatut, m-am încrâncenat, am cazut, m-am ridicat ?i iar am luat-o de la capat, de nenumarate ori… ?i nu ma refer la lucrul în sine, realizat cu rabdare, cizelat cu migala, dus la capat cu efort, cu îndaratnicie – rareori mi-a ie?it ceva din prima, ma gândesc la momentele când credeam ca eu sunt marele arhitect al vie?ii mele, ca pot hotarî, stapâni, preveni ceea ce mi se întâmpla mie ori alor mei… Am descoperit destul de târziu ca mult mai eficient este sa te a?ezi, calm, pe firul apei : Da-mi, Doamne, ce-i vrea Tu, ca poate eu nu ?tiu ce-?i cer… Credin?a… a venit spre mine treptat ?i amestecata cu un fel de rânduiala magica, povestitoare, pe care am ?i vazut-o înfaptuindu-se sub ochii mei : Nu po?i face luni ce faci Duminica ?i nici în mai ce faci in septembrie… Rostul limpeze?te zilele omului… Masa s-o pui sub icoana, la rasarit. S-o acoperi cu-n ?tergar alb ?i pe ea sa pui pâine ?i sare, sa nu steie goala. Carafa de?arta pe masa sa nu pui, ca nu-i a bine. Când te-a?ezi la masa, î?i speli mâinile ?i-?i faci Sfânta Cruce, ?i când te pui la masa, ?i când te scoli! Când î?i intra cineva în casa ?i tu manânci, îl pui la masa, chiar daca el î?i spune: – Ospata?i sanato?i, ca noi am ospatat! Îi pui dinainte sa manânce ?i gata. Sa fii cumpatat la masa, sa nu manânci mult, ca-i pacat! Fata mare daca e?ti, sa nu manânci mult, ca-?i manânci norocul ?i te mari?i greu! Duminica ?i-n zilele de sarbatoare sa nu manânci nimica pâna-n amiaza, ca sluje?te popa în biserica… Sa nu te prinda Joia Mare cu stativele-n casa ori cu caierul neispravit… La rascruce se-ntâmpla cele mai mari nenorociri, pradaciuni ?i omoruri. Daca oamenii nu-s cu prevedere ?i nu ridica troi?e ?i rugi lui Dumnezeu, diavolul pune stapânire pe ele ?i face hanuri ?i crâ?me. ?i-atuncea rascrucea-i a lui!… O sama de lucruri îs oprite : sa nu dracui pamântul , ca-n el îi intra, când ?i-a veni sfâr?itul. Cine sparge hotarele ?i ia pamânt de la altul , îi mare pacat! Pe lumea cealalta a duce-n spinare pamântul luat cu de-a hapca… Sâmbata, bunica pregatea ceva copt pentru ca, a doua zi, Duminica, sa duca la biserica, se îmbracau frumos, ?i ea, ?i bunicul… Înaintea Postului Mare, fierbea toate vasele cu le?ie, toata bucataria, inclusiv clan?a u?ii erau bine spalate, cura?ate… Cu ea am fost, în copilarie, la spovedit, la împarta?it… Ea m-a înva?at Înger, îngera?ul meu, Tatal nostru…

Imagine din spectacolul Poveste din Bucovina cu Doina Fodor Lavric ?i actorii Ana Pepine, Paul Cimpoieru; foto – Valentin Moscaliuc
Si astazi, care e cea mai frumoasa rugaciune pe care o por?i în sufletul tau?

Cea mai frumoasa, pe care mi-o amintesc eu, este o rugaciune de invocare, de binecuvântare pe care cel mai vârstnic om din casa o spune la începutul mesei de sarbatoare : Cruce-n casa, cruce-n masa,/ Cruce-n patru col?uri din casa,/ Maica Sfânta la fereastra,/ Dumnezeu cu noi la masa, / Amin! Între timp, mai bine-zis, în ultimul timp, am aflat altele, o mul?ime, cartea religioasa nu mai e prohibita, multe rugaciuni circula pe internet, pe câteva le-am transcris pe coli scumpe de desen, Virgil a desenat chipul Sfântului Efrem Sirul, au ie?it câteva minunate colaje pe care le-am daruit prietenilor înaintea Sfintelor Sarbatori. Cel mai des, spun Tatal nostru… Aveam 5 ani (în 1960) ?i mergeam în fiecare zi cu mama la ?coala. Mama era înva?atoare ?i avea în anul acela clasa I. Într-o zi, în timpul recrea?iei, am luat-o, în mare secret, pe o eleva dintr-a VII-a ( tatal meu, Vasile Fodor, avea ore la cei mari), am mers cu ea în spatele ?colii ?i i-am spus ca ?tiu o poezie frumoasa, dar o rog sa fie secretul nostru pentru ca bunica m-a avertizat sa n-o spun la ?coala… ?i i-am „recitat” Tatal nostru! Mama, biata, fusese exmatriculata în clasa a X-a de liceu pentru ca bunicul era „chiabur”. A reu?it sa se reînscrie la ?coala Pedagogica din Cernau?i mutata temporar la Gura Humorului. La finalul celor patru ani, iscusin?a directoarei Mihala?, pe care mama toata via?a a pomenit-o, a strecurat-o printre ceila?i colegi care-?i dadeau examenul de absolvire. A fost repartizata în cel mai de nord punct al ?arii, ramasese fiica unui du?man al poporului… Asta era ?coala, cu Dumnezeu izgonit dintre noi… Acasa erau pove?tile bunicii cu Dumnezeu plimbându-se prin sat ?i probând bunatatea ?i marinimia oamenilor cerându-le adapost ?i ceva de mâncare. De fapt, nu erau pove?ti, ci povestiri, pentru ca bunica mea credea în ele cu toata fiin?a ei! Odata, Dumnezeu a botezat copilul unuia din sat ?i l-a chemat apoi ?i pe cumatru-sau pâna la El, în cer. Si, uitându-se omul prin podele, vede pe unul furând de la o vadana ?i repede ia tunul ?i-l trasne?te! – Ce-ai facut, întreaba Dumnezeu? – D-apoi, ca nu m-am putut rabda… – Da eu câte vad ?i rabd, îi zice Dumnezeu… Pove?tile acestea eu le-am întâlnit mai apoi în culegerile facute de al?ii (Tudor Pamfile, Elena Niculi?a-Voronca, Simion Florea Marian, Antoaneta Oltean) ?i de mine, o via?a de om, peste 30 de ani, de la lele Ghen?a, lele Dafina, lele Domnica Piersic… am un depozit impresionant ?i le folosesc acum în spectacole, unde povestesc ?i cânt… Dupa ce Dumnezeu o rânduit la toate felurile de vieta?i rosturile ce avea sa le aiba în lume, o venit ?i pamântul la rând ?i Dumnezeu i-o spus a?a -Tu, pamântule, sa faci bine sa hrane?ti cu ierburile tale mirositoare ?i cu pomii tai roditori toate vieta?ile, toate dobitoacele ?i pe to?i oamenii! Când o auzit pamântul aiasta porunca Dumnezeiasca, s-o cutremurat de spaima ?i fa?a lui neteda ca-n palma s-o facut toata numai mun?i ?i vai! – Doamne, o-nceput a se tângui pamântul, ma prind sa hranesc toate dobitoacele lumii, dar nu ma prind sa hranesc pe om! Ca omul, rânduit de tine stapân peste toate cele, n-a mai vrea sa ma lucreze, n-a mai vrea sa ma grijeasca, a a?tepta sa-i dau eu de-a gata totul, mura-n gura!

Da, Dumnezeu e mai îngaduitor decât suntem noi, oamenii, unii cu al?ii. Este toleran?a masura în?elepciunii?

Toleran?a e un concept care con?ine în el o mare cantitate de agresivitate. A tolera însemna a îngadui un lucru nepermis, a trece cu vederea, a admite, a suporta… Adica eu te suport pe tine care stai aici, lânga mine, dar n-ai acest drept… ?i de aici tot felul de rasisme, na?ionalisme… Mi-am mai amintit o poveste… Sa va spun eu cum pornesc razboaiele. Cutare împarat îi lacom ca un lup. Are pamânturi, dar vrea sa mai aiba. Cauta nod în papura vecinului, porne?te cu oaste multa, porunce?te sa se faca slujbe în biserici, ca sa-i ajute Dumnezeu – ca ?i cum L-ar lua ?i pe El parta? la ho?ie – , face poduri peste ape, pune tunuri pe deal ca sa urle, ucide-n dreapta ?i-n stânga, ca sa pazeasca, pasamite, ne?tirbita, cinstea ?arii… ?i zic: unde-s în?elep?ii cu inima curata, sa puie capat trufiilor omene?ti? În ceea ce prive?te în?elepciunea… hai sa nu vorbesc de în?elepciunea altora, ci despre neîn?elepciunea mea… Seara, când ma a?ez în pat, înainte de a închide ochii, îmi vin în minte o gramada de ac?iuni, fapte, gânduri neîn?elepte de peste zi… ?i diminea?a… o iau de la capat…

Loreta Popa

Tags: Dumnezeu

Centrul pentru Cultura si Arte Carmen Saeculare

Centrul pentru cultura si arte CARMEN SAECULARE

Centrul de cultură - o oază necesară sufletului

„Îmi doresc o promovare cât mai accentuată a tradițiilor spirituale”- Ana Monda, director Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, Piatra Neamț.

Citeste tot articolul

Grigore Caraza

Români contra români

Mărturii cutremurătoare vorbesc despre perioadele de detenție politică din comunism...o realitate greu de descris în cuvinte, care este, fără îndoială, a românilor adevărați care și-au iubit țara și neamul, gata oricând să se jertfească în schimbul compromiterii,

Citeste tot articolul

Draga Olteanu Matei

Întotdeauna am simţit ajutorul şi prezenţa Lui Dumnezeu

Iubită și apreciată de public, actrița de comedie Draga Olteanu Matei a jucat în 90 de filme, în peste 50 de piese de teatru și a interpretat 100 de roluri în televiziune.

Citeste tot articolul

Psihologul de Familie

Psihologul de familie

Dupa o activitate universitara laborioasa, sustinatoare a promovarii noului in psihologie, dupa ce in anul 2007 a infiintat Asociatia Nationala a Psihologilor de Familie, doamna Conf.Univ.Dr.Mariana Caluschi a lansat in anul 2008 cartea „PSIHOLOGUL DE FAMILIE Necesitate in spatiul romanesc”,

carte scrisa parca cu pana sufletului prin care a picurat cu har Duhul Sfant . Autoarea revine la preocuparea pe care a imbratisat-o pentru prima data cu cativa ani in urma, cand a lansat conceptul de „psiholog de familie”, o necesitate a poporului nostru.

Cu aceasta lucrare „PSIHOLOGUL DE FAMILIE Necesitate in spatiul romanesc”, autoarea, defineste un nou tip de profesie in peisajul familiei romanesti moderne, psihologul de familie. Activitatea acestui psiholog, de factura spirituala, ’’ar potenta si ar eficientiza munca medicului de familie, a asistentului social, a sociologului sau pedagogului social’’ . Necesitatea de a asigura sanatatea psihica, fizica si morala a familiei, precum si dorinta de a scoate la lumina calitatea profesionala inalta a psihologilor nostri, sunt cei doi vectori care au determinat demersul in sine.

Citeste tot articolul

Pavel Stratan

Nici după succes nu îmi vine să cred ce a fost

Venit pentru un concert în apropiere de Piatra Neamț, Pavel Stratan ne-a vorbit, cu mult farmec și cu naturalețea cu care și-a obișnuit publicul, despre educația copiilor lui, despre pasiunile lor, despre muzică și în general, despre viață.

Citeste tot articolul

Editorial

martie 2013

Exista multe lucruri paradoxale în lume. Unul dintre ele este si faptul ca unui singur om îi trebuie un spatiu imens în care sa afle un pieisaj vast, cu un cer nemarginit, împodobit cu paturi de nori albi, unde se trezesc emotii profunde, într-un cuvânt spatiul în care se simte vesnicia.
Daca se afla mai multi oameni într-un spatiu strâmt, se încurca unii pe altii. Cand vrei sa îti largesti orizonturile sufletului, îti trebuie un spatiu mare si o fereastra te ajuta. Te ajuta sa scapi de înghesuiala, iti ajusteaza spatiul pe care ti-l pune la dispozitie si astfel îti ofera bucuria sa îmbratisezi nemarginirea si profunzimea Naturii.
Ne face placere sa privim pe fereastra. Prin ea vedem pe ceilalti si descoperim cum se scurge firul vietii omenesti. O scurgere ce se armonizeaza cu linistea si frumusetea zilei sau cu pacea si tacerea noptii.
În marele târg al lumii, oamenii vin si pleaca, traverseaza poteci si fire de apa. Vedem mereu un usor du-te-vino al eforturilor marunte, unele îmbucuratoare, altele triste. Dar murmurul subtil, melodia îndepartata a neînsemnatelor datorii zilnice pare trecatoare, zadarnica si fara nici o noima, când o proiectezi în maretia, infinitul si detasarea pe care ti-o ofera frumusetea creatiei lui Dumnezeu.

Citeste tot articolul

Interviu Ursula Honeck - preşedinta fundaţiei Hilfe für Osteuropa Todtnau Seelscheid e.V.

O întâlnire cu oameni care vibrează

1. Ce este prietenia si cum ati caracteriza-o?

O întâlnire cu oameni care vibreaza pe aceiasi lungime de unda.

Aceasta înseamna idealuri si idei comune, concepte asemanatoare pentru viata personala.

2. Exista prietenie în interiorul unei familii?

Prietenie între membrii familiei, de fapt, nu exista. Familia cuprinde o ierarhie si diferente de vârsta, totusi familia îti descopera si sensul vietii, acela ca traiesti pentru a putea învata sa iubesti si iubesti pentru a putea învata sa traiesti.

3. Cum se construieste o prietenie si cum se mentine (cultiva) ea?
O prietenie se poate înfiripa numai daca în momentul în care vezi persoana simti ca exista ceva între tine si persoana respectiva. O prietenie se cultiva daca mentii tot timpul un dialog, daca te confesezi si te straduiesti totdeauna sa-l întelegi pe celalalt. Constructia acestei prietenii este ultima imagine pe care fiecare dintre noi doreste sa o ia de pe acest pamânt.

Citeste tot articolul

Constantin Codrescu - „Nu mai ştim să iubim. Am uitat complet să iubim“

Atunci când este vorba despre comorile acestui neam românesc, pe mine uitarea ma doare.

Si doare si mai tare când, în loc sa vad respect, admiratie si iubire pentru artistii nostri, descopar ura fata de tot si toate, dar mai ales pentru cultura. E drept, este infinit mai usor sa nu faci nimic, sa fii atent la bârfe si mondenitati, dar total nefolositor pentru suflet. Dar haideti, încercati sa faceti un pas spre alta lume, cea a teatrului, a valorilor reale, palpabile, clare ca lumina zilei! Dintotdeauna vocea sa mi-a calauzit pasii, m-a întarit în momentele grele si mi-a alinat sufletul. Nu am pierdut piesa de teatru sau film cu acest actor extraordinar, un dascal si un om pe care doar providenta ti-l poate scoate în cale, rasplatindu-te pentru o fapta buna pe care ai uitat ca ai facut-o cândva. Constantin Codrescu face parte din noi, din cultura acestei tari atât de încercata parca de prea multe generatii. De la “Moara cu noroc”, “Rascoala”, “Pentru patrie”, “Masca de argint”, “Capcana mercenarilor”, “Roscovanul” si “Lumini si umbre”, ca sa dam câteva exemple, la înfiintarea sectiei române la Institutul de teatru de la Târgu Mures, unde a fost profesor pâna în 1989, director al Teatrului Maria Filotti din Braila si al Teatrului din Sfântu Gheorghe, Constantin Codrescu este un nume pe care sufletele noastre de români îl pastreaza la loc de cinste. Constantin Codrescu se numara printre cei care aduc lumina si o pun în cuvinte, caci a gasit ragazul unui volum despre sine, „Pribeag prin viata mea”, editat de Semne – Artemis.

Citeste tot articolul

Virgiliu Parghel : „Sunt însotit de cãldura credintei zi de zi“

Virgiliu Parghel : „Sunt însotit de cãldura credintei zi de zi“

O dupa-amiaza rece de februarie, cu atmosfera inchisa, incepe sa prinda culoare in obraji cand am trecut pragul casei din strada Paharnicului al maestrului Virgiliu Parghel.
Adevarat ca si placinta cu dovleac aburinda si ceaiul cu miere ce ne asteptau in tacere pe masa au avut rolul lor in a ne incalzi atat sufletele, cat si trupurile. Din sfasierile existentei, unele spirite alese reusesc sa culeaga uneori miracole si sa le aseze in carti, prin cuvinte, pe portativul muzical, prin note, sau pe panze, prin culori. Semnele sufletului maestrului Virgiliu Parghel, cu personalitate si frumusete, dar si har, sunt dezvaluite celui care are ragazul de a se opri o clipa in fata lor. Este recunoscator pentru ceea ce are, conectat armonios la universul lui interior si exterior, un om care promoveaza armonia si iubirea neconditionata in relatiile cu ceilalti. Tacerile sale, nesfarsite asteptari ale celor mai prielnice clipe, alegerile sale, viziunea sa, memoria sa, neastamparul sau, toate acestea se regasesc in arta pe care o daruieste cu generozitate.

Citeste tot articolul

Ovidiu Mihailescu

„Diamantul iubirii faţă de limba şi patria ta nu are preţ”
Exista în muzica folk un cântec cunoscut care spune astfel: „N-ai nevoie de foarte multe ca sa fii fericit! E de-ajuns o mâna de prieteni si putin infinit!“
Unul dintre acei prieteni care ma lumineaza cu prezenta este folkistul Ovidiu Mihailescu. Un inginer care s-a lasat condus de glasul inimii si a ales sa scrie poezie si sa cânte încercând sa lase departe de el viata de robot pe care i-ar fi oferit-o repartitia la Transporturi. Versurile sale ating, echilibreaza, deschid ferestre spre locuri despre care inimile noastre doar banuiau ca exista. Mereu inspirat, mereu pasionat de oameni, de viata, de muzica si vers, de iubire si lumina credintei, Ovidiu Mihailescu este un exemplu pentru tinerii care descopera acum chitara si universul ei incredibil. Realizator si moderator al emisiunii FolkWeb la Radio3Net, Ovidiu Mihailescu este si tânar, si liber, vorba cântecului ce l-a facut celebru…Inteligenta si talentul, puse în slujba firescului si credibilitatii, discretia interiorizarii, autenticul unui zâmbet as spune aproape personalizat, caci asa cum zâmbeste el nu o mai face nimeni, nu aveau cum sa nu impresioneze si sa ajunga acolo unde orice artist îsi doreste, la sufletul spectatorului.

Citeste tot articolul

Pavel Stratan

Venit pentru un concert în apropiere de Piatra Neamț, Pavel Stratan ne-a vorbit, cu mult farmec și cu naturalețea cu care și-a obișnuit publicul, despre educația copiilor lui, despre pasiunile lor, despre muzică și în general, despre viață.

Citeste tot articolul 

 

 

 Interviu Pavel Stratan - un tata model