5 dintre cele mai comune alergii ale pielii

Bijuteriile metalice şi parfumurile ocupă primele poziţii pe lista substanţelor care pot provoca alergii serioase ale pielii, potrivit unui raport realizat de Mayo Clinic. De asemenea, căldura, sistemul imunitar slăbit, medicamentele şi infecţiile pot provoca probleme ale pielii. Iată care sunt cele mai comune alergii cutanate!

 

1. Dermatita atopică (eczemă)

 

Dermatită atopică este o afecţiune cutanată inflamatorie care dă o senzaţie intensă de mâncărime şi are evoluţie cronică. Cel mai adesea, dermatita atopică, denumită şi eczemă, afectează copiii, dar se poate dezvolta la toate grupele de vârstă. Erupţiile cutanate ale dermatitei atopice apar atunci când persoanele se scărpina.

În copilărie, erupţiile apar la nivelul pieptului, obrajilor şi scalpului, zone în care copilul se poate scărpina. Copiii mai mari şi adulţii dezvoltă erupţii în pliurile cutanate ale coatelor şi în spatele genunchilor, dar pot apărea şi pe gât, picioare şi spate.

 

În tratamentul dermatitei atopice se recomandă evitarea factorilor declanşatori ai leziunilor, controlarea pruritului (mâncărimii), suprimarea inflamaţiei, refacerea barierei cutanate şi înlăturarea anxietăţii.

 

2. Urticaria

 

Urticaria este o erupţie alergică care poate apărea la orice vârstă şi afectează pielea din orice regiune a corpului (scalpul, buzele, palmele, tălpile). Se caracterizează prin modificări la nivelul tegumentului, cu zone umflate, înroşite şi pruriginoase.

Vindecarea urticariei se face prin îngrijirea corespunzătoare a leziunilor, prin tratament care poate cuprinde medicamente cortizonice pentru îndepărtarea pruritului şi a roşeţii, sedative sau tranchilizante pentru anxietate şi injecţii cu Epinefrină pentru simptome severe.

 

3. Dermatita seboreică

 

Dermatita seboreică este o afecţiune cutanată caracterizată prin cruste albicioase, unsuroase sau uscate şi mătreaţă. Această afecţiune afectează tegumentele scalpului, sprâncenelor, frunţii, feţei şi ale şanţurilor nazale, însă nu este contagioasă.

Pentru tratamentul dermatitei seboreice se recomandă folosirea unor şampoane, zilnic, care conţin gudron sau creme pentru scalp ce conţin cortizon. Şi alimentaţia poate fi un factor important în tratarea dermatitei seboreice. În acest sens, iaurtul este unul dintre produsele recomandate.

4. Angioedemul

 

Angioedemul (edemul Quinckle) este o maladie caracterizată de o inflamaţie rapidă a pielii, ţesutului subcutanat, ţesuturilor mucoase şi submucoase. Cauzele acestei afecţiuni pot fi alimentele, înţepăturile de insecte sau medicamentele.

Angioedemul poate avea o apariţie de sine stătătoare sau se poate dezvolta în asociere cu urticaria (în 50% dintre cazuri). Spre deosebire de urticarie, angioedemul nu provoacă prurit, dar poate determina senzaţia de arsură. Din cauza localizării, poate provoca asfixie, mai ales dacă progresează repede. Pentru tratarea angioedemului alergic, Epinefrina este considerată vitală.

5. Dermatita de contact

Dermatita de contact este o inflamaţie cauzate de contactul pielii cu o substanţă iritantă, care provoacă o reacţie asemănătoare erupţiei.

Dermatita de contact poate apărea în urma contactului cu anumite produse cosmetice: vopsea de păr, metale, medicamente sau materiale dentare. Tegumentul este afectat în special la nivelul feţei, gâtului, mâinilor, tălpilor şi în regiunea inghinală, însă nu este contagioasă. Pentru tratamentul dermatitei de contact sunt recomandate creme, unguente sau loţiuni pentru aplicare locală.

Sursa: gazetabt.ro

Simplitate și curăție de inimă (sinceritatea)

Pe două aripi se înalță omul mai pe sus de cele pământești: curăția de inimă și simplitatea; simplitatea în gândul ce umărim și curăția de inimă în iubire. Simplitatea caută pe Dumnezeu, curăția de inimă îl află și-L gustă. Nimic nu-ți va sta în calea binelui, dacă n-ai în inimă dorințe rele. Dacă în faptele tale nu cauți decât ceea ce place lui Dumnezeu și folosul aproapelui tău, te vei bucura de adevărata slobozenie a duhului. Dacă ai avea inima curată, orice făptură ar fi pentru tine o oglindă a vieții și o carte plină de învățături sfinte. Căci nu este făptură, oricât de mică și oricțt de neînsemnată ar fi ea, care să nu poarte în sine o urmă din bunătatea lui Dumnezeu.

Dacă lăuntrul tău ar fi bun și curat, ușor ai vedea și ai pricepe toate. Inima curată străbate cerul și iadul. Cum este cineva înlăuntrul său, așa judecă lucrurile din afară. Este vreo bucurie în lume? N-o vei găsi decât la omul cu inima curată. Este strâmtorare și necaz pe pământ? Întreabă pe omul cu cuget rău, căci el le cunoaște mai bine. După cum fierul pus în foc își pierde rugina și se face numai foc, tot așa omul predat cu totul lui Dumnezeu se dezbracă de omul vechi și se schimbă în alt om nou.

Când omul începe a se răci, se sperie de cea mai mică osteneală și primește bucuros orice mângâiere din afară. Când însă începe a se birui pe sine și a înnainta cu bărbăție pe calea lui Dumnezeu, atunci îi sunt ușoare toate câte mai înainte i se păreau grele.

„Urmând pe Hristos” de Thomas A. Kempis, Tipografia Miron Neagu – Sighișoara, 1944

Mănăstirea Sihăstria – Un colț de rai

Alături de marile mănăstiri din ţara noastră, schiturile şi sihăstriile au avut un rol important în trecutul istoric şi spiritual al Bisericii şi monahismului românesc. Schiturile şi sihăstriile din ţara noastră au creat uneori adevărate curente de înnoire duhovnicească în viaţa monahală. Schiturile conservau cel mai bine tradiţia, evlavia, râvna şi rânduiala nevoinţei monahale, faţă de marile mănăstiri care erau adesea expuse tulburărilor şi năvălirilor străine.

Numărul mare al schiturilor şi sihăstriilor noastre, reflectă totodată profilul sufletesc isihast, iubitor de linişte, de rugăciune şi de frumuseţi naturale al românilor. Monahii din schituri şi sihaştrii trăiau permanent şi nemijlocit în mediul binecuvântat al naturii şi liniştii, în multă smerenie, rugăciune şi neagoniseala, departe de toate tulburările trecătoare.

Una din aceste sihăstrii binecuvântate a fost şi Mănăstirea Sihăstria întemeiată în anul 1655. Până în anul 1734 era doar o mică aşezare pustnicească anonimă, cunoscută sub numele de “Sihăstria lui Atanasie”, fondatorul ei. După această dată schitul se înnoieşte şi devine dependent de marile mănăstiri din apropiere Neamţu şi Secu, ca loc de nevoinţă pentru călugării iubitori de linişte. Împreună cu schitul Sihla din apropiere, devin două dintre cele mai vestite sihaştrii din ţinutul Neamţ, mult căutate de călugării isihaşti şi, nu mai puţin de credincioşi, care veneau în pelerinaj la Peştera Sfintei Teodora de la Sihla.

Situată în partea nordică a judeţului Neamţ, la 22 km de oraşul Tg. Neamţ, aflată pe şoseaua Tg. Neamţ-Poiana Largului şi la 3 km de mănăstirea Secu pe lângă care se trece. Aşezământul este construit într-o depresiune subcarpatică pe locul numit Poiana lui Athanasie. Aici, la marginea unei păduri seculare, cu dealuri a căror culmi variază între 800 şi 1100 m, erau mai multe chilii de pustnici. De aici, o potecă urcă spre apus, peste creştetul Stănişoarei.

Ansamblu mănăstiresc se află pe un platou însorit, chiar în coasta muntelui. Intrarea se face dinspre sud, prin gangul boltit al turnului porţii.

Pe laturile incintei se ridică trei corpuri de chilii (latura din est păstrează urmele unor chilii mai vechi). Din faţa mănăstirii urcă o potecă care duce, după 3,5 km prin pădure la schitul Sihla, pe lângă linia de stâlpi electrici. Când poteca traversează drumul forestier, dacă se merge la dreapta 2 km pe acest drum şi la podişcă (aflată în dreapta drumului) se urcă încă 1,5 km, se ajunge la schitul Daniil Sihastru din zona ce poartă numele “Râpa lui Coroi”. La Sihla se poate merge şi pe drum de piatră carosabil dacă ne întoarcem spre mănăstirea Secu.

Sihaştrii care au trăit la Poiana lui Athanasie au ridicat prin 1655 o biserică din lemn, arsă mai târziu de tătari. Prin 1734, şapte călugări de la mănăstirea Neamţ, retraşi aici, au agăţat o icoană a Maicii Domnului într-un brad. Ei s-au rugat în faţa icoanei şi-au hotărât prin legământ să nu facă păcate trupeşti, să nu consume carne şi să nu aibă avere personală.

Editat Brîndușa Dediu

Remedii naturiste pentru diverse afecțiuni

Dureri articulare la genunchi

Cataplasmă cu seminţe de schinduf

Întrebuinţate extern, seminţele de schinduf au acţiune antiinflamatoare şi analgezică.

Mod de utilizare: 50 grame de seminţe de schinduf se fierb cinci minute într-un sfert de litru de apă. Se obţine un terci, care se întinde pe o pânză de în. Îl puteţi folosi, după cum doriţi, atât fierbinte, cât şi rece. Dacă simţiţi nevoia de căldură – cum se întâmplă în cazul artrozei -, puneţi cataplasma în jurul genunchiului cât de fierbinte o puteţi suporta. Dacă însă aveţi o senzaţie de fierbinţeală în genunchi – ca, de pildă, la artrită -, folosiţi cataplasma rece. Pentru aceasta, lăsaţi mai întâi terciul să se răcească la temperatura camerei, apoi ţineţi un timp cataplasma în frigider (nu în congelator).

Riscuri şi efecte secundare: Îndepărtaţi imediat cataplasmă, dacă vi se irită pielea şi apar mâncărimi sau usturimi.

Dureri de cap

Presopunctură cu ulei de mentă

Presopunctură face parte din metodele terapeutice ale medicinei tradiţionale chineze. Combinată cu întrebuinţarea uleiului de mentă sau a balsamului aromat, ea poate fi un mijloc eficace de combatere a durerilor de cap. Studiile au demonstrat că ambele remedii, aplicate pe tâmple şi între sprâncene, pot diminua durerile de cap cauzate de stres.

Mod de utilizare: Ungeţi degetele arătătoare şi mijlocii cu puţin ulei de mentă ori balsam. Apoi masaţi-vă ambele tâmple cu mişcări circulare, apăsând uşor, timp de unul până la cinci minute, după care vă spălaţi bine degetele.

Riscuri şi efecte secundare: Evitaţi ca ochii şi mucoasele să vină în contact cu uleiul eteric. Nu folosiţi uleiul sau balsamul la sugari şi copii mici, deoarece la această vârstă inspirarea vaporilor şi a mirosurilor puternice poate declanşa stări similare cu cele astmatice.

Neplăceri gastro-intestinale

Menta are o acţiune antispastică asupra tractului gastrointestinal şi stimulează secreţia de bilă.

Mod de utilizare: Turnaţi cam 150 mililitri de apă clocotită peste o lingură (1,5 grame) de frunze de mentă proaspete sau uscate, lăsaţi să infuzeze 10-15 minute şi strecuraţi. Se beau două-trei căni, repartizate pe toată durata zilei.

Riscuri şi efecte secundare: Cardiacii sunt sfătuiţi să nu depăşească în nici un caz cantitatea indicată, de două sau trei căni zilnic.

Otita Medie

Săculeţ cu ceapă

Remediul se recomandă îndeosebi copiilor cu otită medie.

Mod de utilizare: Tăiaţi ceapa mărunt, apoi înfăşuraţi-o într-o pânză şi striviţi-o, până când lasă zeamă. Puneţi săculeţul pentru două-trei ore pe urechea bolnavă. Dacă punguliţa va fi încălzită puţin, efectul va fi şi mai puternic.

Riscuri şi efecte secundare: Limitaţi-vă la aplicarea externă. Medicii vă avertizează să nu picuraţi zeamă de ceapă direct în ureche.

Sursa: Formula As

Lacul cu nuferi de la Dognecea – spectacolul naturii

Banatul Montan abundă de locuri frumoase, fie construite de mâna omului, fie de puterea incredibilă a naturii. Să explorăm împreună Banatul Montan!

Omul secolului al XXI-lea este tot mai mult supus unor presiuni psihice, trăind viaţa mai mult în lumea tehnologiei, cu o cafea în mână, un telefon la ureche şi ochii ţintiţi în monitorul unui calculator sau al unei tablete. De aceea se pune tot mai mult întrebarea: Oare cât va mai rezista la greutăţile de tot felul care îi macină viaţa de zi cu zi?

… răspunsul putând fi dat tot printr-o întrebare: Mai este oare timp să ne recreăm sufletul şi mintea în parfumul atât de distinct şi atrăgător al naturii?

Este necesar ca măcar o zi pe săptămână să evadăm din cotidian şi să ne întoarcem în natură, fără telefon, fără televizor şi fără calculator, să ne tămăduim sufletul şi să ne vindecăm trupul, pentru ca apoi, fortificaţi, să pornim mai departe.

Ceea ce i se potriveşte peisajului cărăşan este cuvântul “terapie”. Lacul cu Nuferi din Dognecea oferă ocazia unei relaxări în mijlocul naturii într-un loc feeric asemenea unui “colţ de rai”. Aici, urmărind Spectacolul Naturii, ca turist nu vei avea nicio clipă  sentimentul părăsirii. Simţi permanent că toate sunt gratis, oferite de natură. Aer curat, linişte, răcoare, relaxare, frumuseţe şi farmec,  totul într-o armonie pentru a ne destinde puţin şi a uita, măcar pentru o zi, de gândurile noastre agitate.

Terapia turistică începe cu aerul curat respirat, puternic ionizat cu ioni negativi, similar cu cel al unei staţiuni balneoclimaterice. Apoi, se poate face baie în apa limpede, se poate sta la soare şi, cel mai mult, te poţi bucura de linişte.  Printr-o plimbare la pas, într-o jumătate de oră, se poate ocoli lacul pe a cărui suprafaţă sclipesc nuferii cu florile albe deschise pe verdele crud al frunzelor. Veţi avea imaginea unei naturi de o frumuseţe sălbatică, nealterată de mâna omului. Dacă nu sunteţi fani ai pescuitului, căutaţi sideful scoicilor care trăiesc în paradisul nuferilor.

Pentru a vă potoli setea, faceţi un drum până la izvorul de apă de la Calina, acolo unde împărătesele vieneze adorau să ajungă să bea cea mai bună apă plată după Evian. Tot la Calina, intraţi pentru o rugăciune la prima biserică de lemn construită în Banat.

Sursa: ghiduri-turistice.info

“Milostenia îi este foarte plăcută lui Dumnezeu”

- Părinte Sofian, ţara noastră este foarte săracă şi cu mulţi oameni ajunşi în pragul deznădejdii din pricina lipsurilor materiale. Cum să reziste ei prin credinţă la astfel de încercări?

- Cel care nu are ce mânca să aibă încredere în Dumnezeu, pentru că înainte de a ne ajuta oamenii, ne ajută Dumnezeu. Şi, dacă poate, să se roage cu toată încrederea. Nu-l lasă Dumnezeu! Îi deschide inima unui bogătaş care-l ajută. Cunosc un asemenea om, care lucra la noi odată, pe când restauram biserica mare. Era un om obişnuit, dar avea mare încredere în Dumnezeu. Nu amâna niciodată timpul de rugăciune şi avea programul lui, pe lângă alte ocupaţii legate de familie. Ei bine, omul acesta, când ajungea să aibă lipsuri, se ruga la Dumnezeu. Dar nu erau lipsuri din cauza lenii. Se ruga şi atunci îi venea ajutorul. Pare incredibil pentru multă lume, dar aşa se întâmpla. Cine ştie cum, venea la el câte un om şi-i spunea – “Măi Gheorghe, n-ai nevoie de nişte pâine? Sau de nişte alimente sau chiar de carne?”. Ei bine, oameni ca el sunt nişte rarităţi… Ştiu că omul, când n-are ceva, în loc să se roage, înjură! Îl înjură pe Dumnezeu, în primul rând, că nu îl ajută, şi pe urmă îi înjură pe cei din jurul lui. Apoi se bate cu soţia…

Bogătaşii nu prea stau de vorbă cu cei ca mine, evită să stea de vorbă cu un popă. Dacă ar vorbi cu mine, i-aş sfătui să nu se gândească numai la ei, că mai sunt şi alţii pe lume, oameni săraci, pe care trebuie să îi ajuţi, iar ei pot. În loc să pună banii la bancă, să ajute câţiva săraci. Adeseori aceşti oameni, care au bani, nu ştiu ce să se mai facă cu ei. Ar trebui să intre şi ei în situaţia omului sărac, care n-are niciun fel de mijloc de a se salva de necazuri, şi atunci îşi va da seama că celălalt, aproapele lor mai sărac, are cu adevărat nevoie de ei. Sfântul Antim era foarte convins că milostenia este foarte plăcută lui Dumnezeu. În viaţa duhovnicească ai aceste două virtuţi: rugăciunea curată – care implică efortul de a te curăţi şi a te apropia de Dumnezeu – şi milostenia. Ultima virtute îi este foarte plăcută lui Dumnezeu.

După cum ştim, la Judecata din Urmă, Mântuitorul ne va spune: “Am fost flămând, am fost însetat, am fost bolnav, am fost strein, am fost în închisoare…”. Iar noi îi vom spune: “Doamne, când? Dacă Te ştiam aşa, Te-am fi ajutat!”. Iar el ne va răspunde: “Întrucât nu i-aţi ajutat pe cei mai mici fraţi ai Mei, pe semenii voştri, pe Mine nu M-aţi ajutat”. Aşa încât, să nu uităm milostenia şi rugăciunea curată. Sunt cele mai bune fapte, fapte apropiate şi plăcute lui Dumnezeu. Sunt lucruri pe care le poate face fiecare dintre noi, dar pentru asta trebuie un efort şi o convingere. Biserica face ce poate să facă, cu nişte oameni care fug de ea şi fug de Dumnezeu. Nu-i poate prinde cu arcanu’, să-i oblige să facă ceea ce vrea Dumnezeu. Asta e libertatea omului. Îngerii buni de pildă nu pot greşi. Aşa i-a lăsat Dumnezeu după căderea lui Lucifer. Unii au căzut şi nu se pot îndrepta. Diavolii râd de mântuire în hohote; n-au nevoie de ea! N-au nevoie nici de Dumnezeu. Omul a rămas singura fiinţa care îşi alege singură locul în veşnicie. Omul, prin libertatea lui, poate adera la bine sau la rău. De aceea e pus într-o grea încurcătură. Trebuie să alegi, să judeci bine, ca să alegi ce este bun cu adevărat. Asta depinde de tine.

Părintele Sofian Boghiu

Confort da, fericire nu

-Gheronda, este o realitate faptul că tehnologia a îmbunătăţit condiţiile de viaţă.

- Prin tehnică, viaţa noastră a devenit mai comodă, dar şi nu mai fericită. Mai demult exista fântâna satului, unde toate femeile mergeau mai înainte de asfinţitul soarelui ca să ia apă. Unele cu ulciorul, altele numai cu găleata, altele cu animale ca să umple butoaiele. Pe drumeagul acesta care ducea la fântână puteai vedea un du-te vino neîncetat de femei. Se duceau, se întorceau, discutau: „Ce faci, ce mai e nou? Cum o mai duce bărbatul tău? Dar copiii tăi?” Schimbau două-trei cuvinte. Comunicau între ele, aveau o relaţie personală. Astăzi fântâna este închisă. Apa curge la robinet în casă. Au pus capăt şi puţinelor vorbe pe care şi le spuneau unele altora. Desigur că viaţa este acum mai comodă pentru ele, mai uşoară, este însă oare şi mai fericită?…

Locuim în blocuri şi nu ştim cine locuieşte lângă noi. Suntem izolaţi. Cineva a scris o carte: „Pustia oraşelor şi comuniunea pustiei. ”Trăim în oraşe şi suntem pustnici. Oamenii de la ţară, în trecut, se poate să fi avut patimi sau nedreptăţile lor, însă exista comuniune între ei. La durere şi la bucurie, luau parte cu toţii. Murea cineva din sat? Aceasta însemna ca oamenii din sat să meargă în fiecare seară, trei zile la rând, la casa mortului cu o farfurie de mâncare, unde se întindea masă pentru toţi. Aici se adunau în jur de 70-80 de oameni, se rosteau vorbe de mângâiere, toate acestea fiind o participare la durerea celuilalt. Astăzi afişăm pe uşa bisericii anunţul de deces. Cel adormit este adus la biserică direct de la camera frigorifică a spitalului. Când se face vremea de slujbă mergem acolo, adresăm condoleanţele de rigoare şi apoi – fiecare la casa lui.

Chestiunea s-a rezolvat rapid! Am făcut viaţa noastră mai fericită prin dezvoltarea ştiinţei şi a tehnologiei?

Dimpotrivă! Ne-am izolat, ne-am înstrăinat, am ajuns pustnici în oraşe.

Dacă ar exista o maşină a timpului care să ne întoarcă cu 100 de ani în urmă, credeţi-mă, aş apăsa fără discuţie butonul respectiv. De ne-am întoarce cu un veac în urmă! Să ne întoarcem la măgari, cai şi mulari… Erau mai fericiţi oamenii atunci. Comodităţi nu existau, desigur; necazurile, truda şi chinul erau suficiente, însă oamenii erau mai fericiţi, mai răbdători, mai ascultători. Astăzi nu mai răbdăm nimic. Astăzi, dacă nevasta îi spune un cuvânt nepotrivit bărbatului, acesta îi întoarce zece înapoi – asta în caz că nu se ajunge la ceva şi mai rău. Căci poate să nu treacă mult vreme… şi să se trezească cu citaţie la judecată. Pe vremuri, bărbaţii își răbdau soțiile rele iar femeile soţii răi, însă marea parte a celor în această situaţie erau, desigur, femeile. Şi copiii îşi răbdau părinţii răi, şi invers, părinţii pe copiii răi. Astăzi – nimic din toate acestea, nici o îngăduinţă. Trec peste toate celelalte care mai sânt.

”Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Arhimandrit Epifanie Thedoropulos