Se afișează postările cu eticheta curat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta curat. Afișați toate postările

vineri, 28 februarie 2014

Lacul cu nuferi de la Dognecea – spectacolul naturii

Banatul Montan abundă de locuri frumoase, fie construite de mâna omului, fie de puterea incredibilă a naturii. Să explorăm împreună Banatul Montan!
Omul secolului al XXI-lea este tot mai mult supus unor presiuni psihice, trăind viaţa mai mult în lumea tehnologiei, cu o cafea în mână, un telefon la ureche şi ochii ţintiţi în monitorul unui calculator sau al unei tablete. De aceea se pune tot mai mult întrebarea: Oare cât va mai rezista la greutăţile de tot felul care îi macină viaţa de zi cu zi?
… răspunsul putând fi dat tot printr-o întrebare: Mai este oare timp să ne recreăm sufletul şi mintea în parfumul atât de distinct şi atrăgător al naturii?
Este necesar ca măcar o zi pe săptămână să evadăm din cotidian şi să ne întoarcem în natură, fără telefon, fără televizor şi fără calculator, să ne tămăduim sufletul şi să ne vindecăm trupul, pentru ca apoi, fortificaţi, să pornim mai departe.
Ceea ce i se potriveşte peisajului cărăşan este cuvântul “terapie”. Lacul cu Nuferi din Dognecea oferă ocazia unei relaxări în mijlocul naturii într-un loc feeric asemenea unui “colţ de rai”. Aici, urmărind Spectacolul Naturii, ca turist nu vei avea nicio clipă  sentimentul părăsirii. Simţi permanent că toate sunt gratis, oferite de natură. Aer curat, linişte, răcoare, relaxare, frumuseţe şi farmec,  totul într-o armonie pentru a ne destinde puţin şi a uita, măcar pentru o zi, de gândurile noastre agitate.
Terapia turistică începe cu aerul curat respirat, puternic ionizat cu ioni negativi, similar cu cel al unei staţiuni balneoclimaterice. Apoi, se poate face baie în apa limpede, se poate sta la soare şi, cel mai mult, te poţi bucura de linişte.  Printr-o plimbare la pas, într-o jumătate de oră, se poate ocoli lacul pe a cărui suprafaţă sclipesc nuferii cu florile albe deschise pe verdele crud al frunzelor. Veţi avea imaginea unei naturi de o frumuseţe sălbatică, nealterată de mâna omului. Dacă nu sunteţi fani ai pescuitului, căutaţi sideful scoicilor care trăiesc în paradisul nuferilor.

Pentru a vă potoli setea, faceţi un drum până la izvorul de apă de la Calina, acolo unde împărătesele vieneze adorau să ajungă să bea cea mai bună apă plată după Evian. Tot la Calina, intraţi pentru o rugăciune la prima biserică de lemn construită în Banat.
Sursa: ghiduri-turistice.info

duminică, 23 iunie 2013

Mărgăritare

Lasă-te răstignit şi nu răstigni. Lasă-te nedreptăţit şi nu nedreptăţi. Lasă-te bârfit şi nu bârfi. Fii blând şi nu fii zelos în rău…
Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng, căci acesta este semnul curăţiei. Fii bolnav cu cei bolnavi. Fii prieten cu toţi oamenii, dar fii singur în cugetul tău. Fii părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău fii departe de toate. Nu mustra pe cineva şi nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în vieţuirea lor.
Întinde haina ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l; şi dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi şi cercetarea lui şi ruşinea în locul lui, rabdă-l măcar şi nu-l ruşina…
De nu te linişteşti cu inima, linişteşte-te măcar cu limba. Şi dacă nu poţi pune rânduiala în gânduri, pune rânduiala măcar în simţuri. Şi de nu eşti singur în cugetul tău, fii singur măcar cu trupul tău. Şi de nu poţi lucra cu trupul tău în pază, întristează-te măcar în cugetul tău. Şi de nu poţi sta la priveghere, priveghează măcar şezând pe patul tău sau chiar întins pe el. Şi de nu poţi posti până seara, posteşte măcar să nu te saturi.
Citeste tot articolul