Primul ajutor la copii

În orice casă în care se află un copil se pot întâmpla mici accidente, uneori cu urmări neînsemnate, alteori, însă, cu consecințe mai grave, care pot chiar pune în pericol viața micuțului. În cazul unui accident, este foarte important să vă păstrați calmul și, în funcție de gravitatea cazului, să anunțați medicul de urgență. Vă prezentăm în continuare câteva dintre cele mai frecvente accidente, și ce este de făcut în fiecare caz:

 

Lovitura la cap

Se întâmplă foarte des ca un copil să se lovească cu capul de colțul diferitelor movile sau, dacă este foarte mic, sub un an, să cadă de pe canapea sau de pe masa de înfășat. În cazul unei răni deschise la cap, tamponați imediat locul cu o compresă sterilă, pentru a opri sângerarea. Rănile la cap, dacă sunt mai adânci, trebuie de obicei cusute. Chiar dacă la exterior nu se vede nimic, nu este totuși exclus ca micuțul să se fi lovit rău și să fi suferit o comoție cerebrală. Simptome: copilul fie scoate țipete ascuțite, fie este liniștit sau prezintă o stare de somnolență și respiră neregulat.

Pericole de curentare

Orice copil încearcă, la un moment dat împins de curiozitatea să bage degetele în priză sau să se joace cu un aparat electric. În cazul unui pericol de electrocutare, opriți imediat toate  siguranțele electrice sau încercați să îndepărtați copilul de la sursa de curent, cu ajutorul unui cotor de mătură, al unei linguri de lemn sau apucându-l cu o pătură groasă, uscată. Nu apucați copilul cu mâinile, fiindcă veți rămâne ”lipită” de el, expunându-vă și pe dvs. pericolului de electrocutare.

Arsuri

Lăsați că curgă apă rece peste porțiunea arsă (în cazul membrelor scufundați-le pe acestea în apă rece), timp de 10-20 minute. Între timp, înveliți copilul într-o pătură caldă, pentru ca temperatura corpului să nu scadă prea mult. Aplicați pe locul respectiv un gel special pentru arsuri, răcoritor.

Înghițirea unor substanțe otrăvitoare

În cazul în care copilul a înghițit substanțe otrăvitoare sau medicamente, anunțați imediat salvarea. Atât timp cât nu știți cu exactitate ce anume a înghițit, nu-i dați nimic de mâncat sau de băut și nici nu încercați să-l forțați să vomite. Dacă este vorba de tablete sau medicamente, încercați să vă dați seama cam cât timp a trecut de când le-a înghițit și despre ce cantitate este vorba. În cazul în care copilul a înghițit substanțe toxice, de exemplu, detergent, substanțe de curățat care conțin oțet, salmiac etc., așteptați sosirea medicului de urgență și de-abia la sfatul acestuia încercați să faceți copilul să vomite, sau îi dați să consume apă. În unele cazuri, apa poate dilua substanțele toxice, însă, în alte cazuri, poate provoca reacții chimice cu efect negativ, când apa ajunge în stomac, în contact cu substanțele toxice respective, se produc spume sau aburi otrăvitori, care atacă organele interne. Este foarte recomandabil, ca măcar o persoană din casă să fi urmat un curs de acordare a primului ajutor, sau să aibă noțiuni în acest domeniu. În plus, în fiecare gospodărie trebuie să existe o ”farmacie a casei”, pentru cazuri neprevăzute.

ATENȚIE!!!

Nu toate medicamentele pe care adulții le suportă pot fi administrate și copiilor. De aceea verificați dacă medicamentele pe care le dați copiilor sunt indicate pentru ei și nu sunt expirate. Medicamentele trebuie păstrate într-un loc răcoros și uscat (nu în baie și nici la îndemâna copiilor!). Din ”farmacia casei” nu ar trebui să lipsească: feșe, comprese, bandaje, leucoplast, vată, pensetă, foarfecă, medicamente antinevralgice, tablete pentru gât, supozitoare pentru febră, cărbune medicinal, dezinfectant fără iod, gel împotriva rănilor și arsurilor, ceai de mușețel, cremă sau gel împotriva înțepăturilor de insecte.

E bine de știut...

În timp ce dozele mici de aspirină pot proteja organismul împotriva unui accident vascular, consumată în exces, aspirina poate avea un efect contrar, făcând ca riscul unui atac de cord sau cerebral să crească. Astfel, persoanele care iau una până la șase aspirine pe săptămână sunt puțin predispuse riscului de a se confrunta cu o ocluziune arterială, spre deosebire de cele care nu iau deloc aspirină. Pe de altă parte, mai mult de 15 tablete de aspirină pe săptămână dublează riscul unei hemoragii arteriale, iar acesta este cu atât mai mare cu cât persoana în cauză este mai în vârstă și prezintă o tensiune arterială ridicată.

Revista ”Credință și Sănătate”

Medicamente pentru boli sufleteşti

- Este îngăduit ca şi creştinii să ia asfel de medicamente? Deoarece mulţi susţin că neliniştea, mâhnirea, melancolia şi, în general, bolile psihice se vindecă numai cu o viaţă duhovnicească, adică cu rugăciune, mers la biserică, mărturisire, Sfânta împărtăşanie etc.

- Când e nevoie, trebuie să le ia şi creştinii.

- Dar ce pot face aceste medicamente sufletului omului?

- Va trebui să lămurim de la început că aşa-numitele psihomedicamente sau calmante, adică aceste substanţe materiale, nu pot sub nici o formă să dea sufletului omului liniştea dorită, nici să aducă mângâiere şi nădejde în sufletul unei mame, de pildă, căreia i-a murit fiul, nici măcar să uşureze conştiinţa unui om de remuşcările păcatelor ce le-a săvârşit. Aceste daruri numai “de sus sunt, pogorând de la Părintele luminilor”. Şi numai preoţii şi mai ales duhovnicii Bisericii pot tămădui aceste stări ale oamenilor.

- Atunci de ce aţi spus că trebuie şi psihomedicamentele?

- Ascultaţi! Nelinişte sau întristare nu-i cuprinde pe oameni numai din pricina factorilor arătaţi mai sus, sau din pricina unei catastrofe economice sau din constrângerea şi extenuarea personalităţii lor etc, ci şi din pricina factorilor care pornesc de la sistemul nervos (creier) al omului. Adică din tulburarea funcţiilor creierului cum ar fi sentimentul, gândirea, voinţa etc. neliniştea sau întristarea de felul acesta se accentuează sau se vindecă cu psihomedicamente, adică cu medicamente ce acţionează asupra lucrărilor creierului cu scopul de a le readuce la ritmul lor normal.

Dar s-o spun cu cuvinte mai simple: Mulţi creştini îşi fixează atenţia lor numai spre componenta imaterială a omului, adică spre suflet, atribuindu-i lui şi numai lui manifestările neliniştii, ale melancoliei etc, şi astfel refuză medicamentele, susţinând că materia nu poate acţiona asupra imaterialului. Dar ei uită că omul are şi trup. Şi deoarece creierul, prin care se manifestă sufletul, este un organ al trupului trebuie ca tulburărilor lui să li se ţină piept cu mijloace materiale (adică şi cu medicamente sau, mai demult, prin insulină sau prin electroşoc).

- La ce vă referiţi când spuneţi că sufletul se manifestă prin creier?

- O imagine pe care am putea-o folosi ca să descriem legătura sufletului cu creierul este a violei cu violonistul. Precum nu poate scoate o melodie frumoasă nici chiar cel mai bun violonist, dacă viola este spartă sau neacordată, în acelaşi fel şi comportamentul omului nu va fi întreg (complet) (Cf. II Tim. 3, 17), dacă creierul lui prezintă o oarecare tulburare, când nu se va putea manifesta corect sufletul lui. Exact această tulburare încearcă s-o îndrepte cu medicamente şi să ajute indirect sufletul să se manifeste corect.

- Vreau să vă întreb şi altceva. Viaţa mistică internă sau rugăciunea fierbinte nu pot tămădui tulburările acestea ale creierului?

- Desigur, Dumnezeu poate face minuni şi în aceste afecţiuni. Însă întrebarea care mi-a fost pusă la început a fost alta. Adică dacă se îngăduie creştinilor folosirea psihomedicamentelor. Şi la aceasta răspund fără îndoială: Da. Dar vă întreb şi eu, de ce nu puneţi aceeaşi întrebare şi pentru astm, de pildă, sau pentru eczemă, ori pentru migrenă, ori pentru glaucom, sau pentru ulcer duodenal etc, etc? În cele din urmă, să înţelegem că neliniştea sau melancolia etc, nu provin numai din tulburarea sufletului, ci şi din tulburarea creierului, sau din combinarea amândurora. În ultimul caz e nevoie şi de sprijin psihologic (soluţionarea problemelor, ajutor dezinteresat, comportament dres cu sarea discernământului, ca să nu se simtă stingheriţi de manifestările dragostei noastre cei ce prezintă astfel de probleme, control de către un psihiatru priceput şi credincios, care să-i lămurească şi despre firea supărărilor (neputinţelor) lor, chemarea ajutorului dumnezeiesc, apropiere de Tainele Bisericii etc), şi, paralel, o educaţie medicală.

Părintele Epifanie Teodoropoulos

5 dintre cele mai comune alergii ale pielii

Bijuteriile metalice şi parfumurile ocupă primele poziţii pe lista substanţelor care pot provoca alergii serioase ale pielii, potrivit unui raport realizat de Mayo Clinic. De asemenea, căldura, sistemul imunitar slăbit, medicamentele şi infecţiile pot provoca probleme ale pielii. Iată care sunt cele mai comune alergii cutanate!

 

1. Dermatita atopică (eczemă)

 

Dermatită atopică este o afecţiune cutanată inflamatorie care dă o senzaţie intensă de mâncărime şi are evoluţie cronică. Cel mai adesea, dermatita atopică, denumită şi eczemă, afectează copiii, dar se poate dezvolta la toate grupele de vârstă. Erupţiile cutanate ale dermatitei atopice apar atunci când persoanele se scărpina.

În copilărie, erupţiile apar la nivelul pieptului, obrajilor şi scalpului, zone în care copilul se poate scărpina. Copiii mai mari şi adulţii dezvoltă erupţii în pliurile cutanate ale coatelor şi în spatele genunchilor, dar pot apărea şi pe gât, picioare şi spate.

 

În tratamentul dermatitei atopice se recomandă evitarea factorilor declanşatori ai leziunilor, controlarea pruritului (mâncărimii), suprimarea inflamaţiei, refacerea barierei cutanate şi înlăturarea anxietăţii.

 

2. Urticaria

 

Urticaria este o erupţie alergică care poate apărea la orice vârstă şi afectează pielea din orice regiune a corpului (scalpul, buzele, palmele, tălpile). Se caracterizează prin modificări la nivelul tegumentului, cu zone umflate, înroşite şi pruriginoase.

Vindecarea urticariei se face prin îngrijirea corespunzătoare a leziunilor, prin tratament care poate cuprinde medicamente cortizonice pentru îndepărtarea pruritului şi a roşeţii, sedative sau tranchilizante pentru anxietate şi injecţii cu Epinefrină pentru simptome severe.

 

3. Dermatita seboreică

 

Dermatita seboreică este o afecţiune cutanată caracterizată prin cruste albicioase, unsuroase sau uscate şi mătreaţă. Această afecţiune afectează tegumentele scalpului, sprâncenelor, frunţii, feţei şi ale şanţurilor nazale, însă nu este contagioasă.

Pentru tratamentul dermatitei seboreice se recomandă folosirea unor şampoane, zilnic, care conţin gudron sau creme pentru scalp ce conţin cortizon. Şi alimentaţia poate fi un factor important în tratarea dermatitei seboreice. În acest sens, iaurtul este unul dintre produsele recomandate.

4. Angioedemul

 

Angioedemul (edemul Quinckle) este o maladie caracterizată de o inflamaţie rapidă a pielii, ţesutului subcutanat, ţesuturilor mucoase şi submucoase. Cauzele acestei afecţiuni pot fi alimentele, înţepăturile de insecte sau medicamentele.

Angioedemul poate avea o apariţie de sine stătătoare sau se poate dezvolta în asociere cu urticaria (în 50% dintre cazuri). Spre deosebire de urticarie, angioedemul nu provoacă prurit, dar poate determina senzaţia de arsură. Din cauza localizării, poate provoca asfixie, mai ales dacă progresează repede. Pentru tratarea angioedemului alergic, Epinefrina este considerată vitală.

5. Dermatita de contact

Dermatita de contact este o inflamaţie cauzate de contactul pielii cu o substanţă iritantă, care provoacă o reacţie asemănătoare erupţiei.

Dermatita de contact poate apărea în urma contactului cu anumite produse cosmetice: vopsea de păr, metale, medicamente sau materiale dentare. Tegumentul este afectat în special la nivelul feţei, gâtului, mâinilor, tălpilor şi în regiunea inghinală, însă nu este contagioasă. Pentru tratamentul dermatitei de contact sunt recomandate creme, unguente sau loţiuni pentru aplicare locală.

Sursa: gazetabt.ro

Ceaiul negru şi beneficiile consumului de ceai negru

Atat ceaiul verde cat si ceaiul negru sau ceaiul alb sunt produse din frunzele aceluiasi arbust, este vorba de Camellia sinensis, diferentele dintre ele rezultand din modul diferit de procesare a frunzelor, atingandu-se un nivel diferit de oxidare si astfel o aroma mai puternica sau mai slaba pentru fiecare. O cultura originara din estul, sudul si sud-estul Asiei (China, India, Japonia), Camellia sinensis este acum cultivata de-a lungul intregii zone tropicale si sub-tropicale a lumii, motiv pentru care puteti gasi in magazine cutii de ceai provenind din Asia alaturi de cutii de ceai provenind din America Centrala de exemplu, caz in care va puteti orienta care oricare dintre produse, ele aducand in egala masura aceleasi beneficii pentru organism.

Citeste tot articolul