Credinţa creştină este o credinţă
a bucuriei pentru că ni-L aduce pe Dumnezeu aproape, prin Mântuitorul nostru
Iisus Hristos, care este Fiul lui Dumnezeu, care S-a făcut om anume ca să aducă
în sufletele oamenilor condiţiile bucuriei, condiţiile de-a ne bucura.
Bucuria n-a creat-o creştinismul;
bucuria o susţine creştinismul. Bucuria este o capacitate a omului, o însuşire
a omului, ţine de structura omului, ţine de fiinţa omului, aşa cum a creat-o
Dumnezeu. Omul, aşa cum l-a creat Dumnezeu, a fost destinat să se bucure.
Relatările din cartea Facerii, prima carte a lui Moise şi prima carte a
Scripturii, spun că omul după ce a fost creat de Dumnezeu a fost aşezat într-o
grădină, grădina Edenului, grădina raiului, raiul de pe pământ.
Am citit de curând, s-au mai bine
zis m-am oprit cu mai multă atenţie asupra unei poezii scrise de Vasile
Militaru, cu titlul „Țara mea, Țara noastră, Raiul de pe Pământ”. Este o
frumoasă prezentare a tot ce este pozitiv, a tot ce este frumos în ţara
noastră; prezintă florile, pomii, livezile, fânaţurile înflorite, seninul,
munţii, apele, izvoarele. Toate acestea formează un cadru pentru a ne simţi
bine în lumea aceasta.
Este de fapt ceea ce vrea
Dumnezeu. Credinţa noastră este că Dumnezeu l-a creat pe om ca să fie fericit
şi omul poate să fie fericit, are condiţii să fie fericit iar când are şi
împotriviri în lumea aceasta (necazuri, suferinţe), dacă are credinţă în
Dumnezeu, dacă ţine seama de Dumnezeu, are mai multe posibilităţi de a-şi
manifesta izbânda. Credinţa creştină este o credinţă a bucuriei. Se spune, pe
drept cuvânt, că religia creştină este o religie a bucuriei. Aşa este. Este o
religie a iubirii şi este o religie a bucuriei. Bucuria şi iubirea se unesc
foarte bine între ele în sensul că iubirea e fericitoare şi cuprinde în sine
bucuria.
Cel mai bine se încadrează în
iubire şi-şi revarsă iubirea omul la vârsta tinereţii. Tinerii sunt parcă mai
capabili de iubire decât oamenii care au trecut de tinereţe şi decât oamenii
care au ajuns către sfârşitul vieţii, deşi iubirea este o poruncă a lui
Dumnezeu şi ar trebui să fie la fel de activă la toate vârstele. Aşa că la
tinereţe omul este mai propriu pentru iubire şi este mai propriu şi pentru
bucurie. O tinereţe luminată-de credinţă este străbătută de gândurile la
Dumnezeu, de simţirea prezenţei lui Dumnezeu, este o tinereţe senină, o
tinereţe cu posibilităţi de bucurie pe care parcă nu le găsim aşa de prezente
la celelalte vârste ale omului.
Credinţa creştină este o credinţă
a bucuriei pentru că ni-L aduce pe Dumnezeu aproape, prin Mântuitorul nostru
Iisus Hristos, care este Fiul lui Dumnezeu, care s-a făcut om anume ca să aducă
în sufletele oamenilor condiţiile bucuriei, condiţiile de-a ne bucura. ÎnSfânta
Evanghelie de la Matei citim că dreptului Iosif i s-a spus că cel care avea să
se nască din Preasfânta Fecioara Maria va mântui pe poporul său de păcate. De
aceea „lui îi vei pune numele Iisus, pentru ca va mântui pe poporul său de
păcate”. Şi mai departe se spune că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, că Fiul lui
Dumnezeu avea să se nască din Preasfânta Fecioară şi avea să trăiască între
oameni. Se împlineşte o prorocire a prorocului Isaia care zice că „fecioara va
naşte fiu şi Îi vei pune numele lui Emanuel”, care înseamnă „Cu noi este
Dumnezeu”. Deci bucuria trebuie să izvorască în special din credinţă, din
convingerea, din conştiinţa că Dumnezeu este cu noi, că Dumnezeu ne este
aproape, că Dumnezeu ne este favorabil.
Tocmai aceasta vrea să ne înveţe
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, tocmai aceasta este ceea ce cuprinde propovăduirea
Evangheliei (propovăduirea învăţăturii celei noi), Evanghelie însemnând Veste
Bună, vestea cea bună a Mântuirii, vestea cea bună a venirii Mântuitorului,
vestea cea bună a apropierii împărăţiei lui Dumnezeu, vestea cea bună a
realizării Împărăţiei lui Dumnezeu. Împărăţia lui Dumnezeu fiind cadrul
bucuriei.
Extras din cartea „Pentru cealaltă vreme a vieții noastre” -
Arhimandritul Teofil Părăian
