Se afișează postările cu eticheta blând. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta blând. Afișați toate postările

sâmbătă, 31 august 2013

Povestea celor doi lupi

A fost odată un bătrân indian care și-a chemat nepoții  în jurul său pentru a le spune o poveste. S-au așezat cu toții în jurul focului și apoi bunicul a început să le spună povestea.
 
“Eu sunt câmpul de bătaie dintre doi lupi: unul alb şi unul negru. Lupul alb este bun, blând şi inofensiv. El trăieşte în armonie cu tot ceea ce se găseşte în jurul lui şi nu se simte atacat atunci când nimeni n-a avut această intenţie. Lupul bun luptă doar dacă e corect să o facă şi când trebuie, pentru a se proteja pe el sau pentru a-şi apăra familia. Are grijă de toţi ceilalţi lupi din haita sa şi nu se comportă niciodată altfel decât este.
Dar în interiorul meu trăieşte şi un lup negru, iar acesta este foarte diferit. El este agitat, mânios, nemulţumit, invidios şi temător. Până şi cel mai neînsemnat lucru îl face să izbucnească într-o criză de furie. Se luptă cu toată lumea, tot timpul, fără niciun motiv. Nu poate gândi limpede, pentru că lăcomia de a avea mai mult, mânia şi ura îl copleşesc. Dar este o mânie inutilă, dragilor, deoarece această mânie nu va schimba nimic. El caută ceartă oriunde merge şi de aceea o găseşte cu mare uşurinţă. Nu are încredere în nimeni şi nu are prieteni adevăraţi.
Nepoții au stat tăcuți și înmărmuriți cu ochii la bunicul lor, când una dintre nepoțele l-a întrebat:
„Bunicule, care dintre lupi va câștiga?”
Bunicul a zâmbit și nu a spus nimic pe moment, replicând după aceea:
“Lupul pe care îl hrănesc cel mai des”.
 
 
Jurnal Spiritual
 
 
 



duminică, 23 iunie 2013

Mărgăritare

Lasă-te răstignit şi nu răstigni. Lasă-te nedreptăţit şi nu nedreptăţi. Lasă-te bârfit şi nu bârfi. Fii blând şi nu fii zelos în rău…
Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng, căci acesta este semnul curăţiei. Fii bolnav cu cei bolnavi. Fii prieten cu toţi oamenii, dar fii singur în cugetul tău. Fii părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău fii departe de toate. Nu mustra pe cineva şi nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în vieţuirea lor.
Întinde haina ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l; şi dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi şi cercetarea lui şi ruşinea în locul lui, rabdă-l măcar şi nu-l ruşina…
De nu te linişteşti cu inima, linişteşte-te măcar cu limba. Şi dacă nu poţi pune rânduiala în gânduri, pune rânduiala măcar în simţuri. Şi de nu eşti singur în cugetul tău, fii singur măcar cu trupul tău. Şi de nu poţi lucra cu trupul tău în pază, întristează-te măcar în cugetul tău. Şi de nu poţi sta la priveghere, priveghează măcar şezând pe patul tău sau chiar întins pe el. Şi de nu poţi posti până seara, posteşte măcar să nu te saturi.
Citeste tot articolul