Așa cum iarna aduce zăpada care acoperă iarba, însă n-o
usucă, ci mai mult, o păstrează și o înviază primăvara, când neaua piere și aceasta
devine înfloritoare, la fel se întâmplă și în lupta duhovnicească. Iarna
ispitelor și a grijilor vieții vine să înghețe zelul duhovnicesc.
Fiecare
forțare duhovnicească, însă, care are drept scop ajutorul duhovnicesc,
răspândirea sămânței, a cuvântului lui Dumnezeu, pe care harul Lui îl slujim ca
niște robi nevrednici, viază iarba duhovnicească, adică zelul nevoitor pentru
marea mântuire, pentru dobândirea Împărăției lui Dumnezeu.
Sămânța se aruncă și după pământul care o va primi și care o
va germina va fi și apariția plantei, cantitatea și calitatea rodului. Așa este
și cuvântul lui Dumnezeu, care se rostește, în funcție de inimile care-l vor
primi și-l vor prelucra, va înapoia binecuvântarea cea mare, ca să dobândim
viața cealaltă.
Pentru a ne câștiga mântuirea, va trebui să ne punem viața
în ordine, pentru că acolo unde este rânduială este pacea și Dumnezeu.
Neorânduiala și confuzia sunt lucrarea diavolului. Ca să intrăm însă în
rânduială, trebuie să urmăm îndrumările părintelui duhovnicesc. Fiecare om
păcătos care s-a bucurat de marea binecuvântare, ca să vină la doctorul fără de
arginți care se numește Sfânta Spovedanie, va trebui să țină îndrumările și
regulile impuse de duhovnic ca să se îndrepte, să păstreze și să-și întărească
sănătatea sufletească. Un doctor consultă bolnavul, pune diagnosticul, îi dă
medicamentele și îndrumările medicale, pe care acesta trebuie să le păstreze cu
sfințenie, ca să dobândească vindecarea. Și precum neglijarea cea mai mică a
acestei prescripții medicale aduce după sine lipsa rezultatului așteptat al
vindecării, tot așa mediul duhovnicesc dă rețeta duhovnicească pentru
vindecare, și credinciosul este dator să țină regulile și rânduielile. Acestea
sunt rugăciunea, mătăniile, studiul în special, al Noului Testament și al
întregii Sfintei Scripturi. Noul Testament este harul cel nou al lui Hristos și
binecuvântarea întregii Sfintei Treimi, în timp ce Vechiul Testament este doar
o umbră. În continuare, vorbim despre post și gânduri. Pe acestea să nu le
primim, ci să le alungăm pe loc, de la naștere, pentru că dacă le lăsăm vor
naște multe buruieni, care, de cele mai multe ori, sunt adânc înrădăcinate, iar
omul sângerează și, de obicei, aduc cancerul. Dumnezeu ne-a învrednicit să ne
sculăm unii de dimineață, alții în zori și alții mai târziu. Primul lucru pe
care îl avem de făcut, grija principală, izvorâtă din îndatorirea creștinească
și nevoia sufletească pentru mântuire, este să îngenunchem, să înălțăm mâinile
noastre către Dumnezeu și să ne rugăm. Cât de frumoase sunt rugăciunile
Bisericii noastre, atât de diferite de cele ale vieții! ”Sculându-ne din somn,
cădem către Tine, Bunule, și cântare Îți aducem, Puternice, împreună cu
îngerii”.
Deci, după ce ne-am sculat și am căzut la bunătatea lui
Hristos, trebuie să-I mulțumim că ne-a învrednicit să trecem cu bine vremea
nopții.
Somnul este o imagine a morții, pentru că adormim și nu știm
unde ne aflăm timp de mai multe ore, și iarăşi ne ridicăm și devenim oameni
vii, cu conștiință. După ce am mulțumit lui Dumnezeu din toată inima că ne-a
făcut vrednici să vedem lumina zilei, să-L rugăm să ne ierte păcatele.
Să ne rugăm pentru vrăjmașii noștri, pentru cei care ne
batjocoresc, ne osândesc, ne alungă și ne îndeamnă la păcat. Acesta este primul
lucru pe care trebuie să-l facem, pentru că dacă nu iertăm, nici Dumnezeu n-o
va face cu noi. Aceasta este iubirea cea mai vie față de aproapele, atunci când
cineva se roagă pentru altul din toată inima, nu din obișnuință, că așa zice
Dumnezeu, ci din suflet. Să iertăm și să iubim pe vrăjmași, care, în definitiv,
sunt binefăcătorii sufletului nostru. Cel care ne ispitește, ne osândește, ne
produce o stare nefericită devine instrumentul diavolului, pe de o pare, și a
lui Iisus, pe de altă parte. Sfinții Părinți spun că el este instrumentul lui
Iisus, cel care ne arde egoismul și mândria, ca să primim vindecarea. Acesta o
va face din răutate, dar noi să altoim, însă, măslinul sălbatic într-unul
roditor și vom produce road folositoare pentru viața noastră. De aceea, este un
mare folos să-i acceptăm pe oamenii potrivnici.
Cei care ne laudă, desigur, dacă o fac din iubire sunt
vrednici de cinste pentru că poartă iubirea lui Hristos. Acesta, însă, ne zice:
”Dacă iubiți pe cei care vă iubesc, ce folos veți avea? Aceasta fac și
păcătoșii și vameșii, și primii și ultimii. Eu însă vă zic vouă: să iubiți pe
vrăjmașii voștri, pe cei care vă fac rău, care vă prigonesc și vă pun la
chinuri”. Pentru că Dumnezeu, Părintele ceresc, așa face, răsare soarele și
plouă peste cei drepţi și peste cei nedrepți, peste cei răi și peste cei buni.
El este Același pentru toți și face acestea și fiilor Lui, care-L iubesc din
tot sufletul și celor care-L blesteamă și se arată necredincioși față de El. Nu
face excepție cu nici unul, ca nici un om să n-aibă răspuns de apărare. Așa și
noi, rugându-ne pentru acei oameni, pe de o parte, ne îndreptățim înaintea lui
Dumnezeu, iar pe de altă parte, îi ajutăm să se lumineze, pentru că este
posibil ca ei să nu-și amintească de Dumnezeu să nu facă rugăciune, nici chiar
cruce. Cine îi va ajuta pe aceștia? Așadar, au nevoie absolută de rugăciunile
noastre, ca Dumnezeu să-i ierte și să-i sfințească și în același timp îi vom
ajuta să vină la pocăință. Mare lucru este iubirea aceasta! Sfinții Părinți ne
spun că, dacă vrei să-i faci rău vrăjmașului tău, trebuie să te rogi pentru el,
pentru că rugăciunea ta Îl va forța pe Dumnezeu să intervină după dreptatea
Lui, iar tu vei fi îndreptățit prin iubirea ta.
”Ne vorbește Starețul
Efrem Fillotheitul. Meșteșugul mântuirii”, Ed. Cartea Ortodoxă, Ed. Egumenița
