Se afișează postările cu eticheta Preot Munteanu Petru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Preot Munteanu Petru. Afișați toate postările

vineri, 30 august 2013

Călătorind...

Călătorind de la nefiinţă spre atotfiinţă, omul străbate minunatele taine ale lui Dumnezeu, îmbrăcat în hainele încântătoare ale materiei şi spiritului.
Cu cât mai mult se îndepărtează de nefiinţă, şi se apropie de atotfiinţă, cu atât mai mult flămânzeşte după nemurire şi nepăcătosenie, cu atât se însetează după neschimbare şi veşnicie.
Păcatul îl atrage tiranic spre nefiinţă, iar prin moarte el pune stăpânire cu lăcomie pe suflet.
Întreaga înţelepciune a vieţii constă în a birui moartea în tine însuţi şi în jurul tău, în a te cufunda în întregime în atotfiinţa.

Redacţia Jurnal Spiritual


Maranatha

Ceea ce deosebeşte creştinismul de orice altă formă de credinţă religioasă este această certitudine că Dumnezeu vine la noi, că Dumnezeu este mereu prezent.
" Religiile" presupun o căutare a transcendentului din partea sufletului, o mişcare interioară a acestuia către o realitate care se afla dincolo de existenţa şi experienţa obişnuită.
Prin Hristos şi prin Duhul Sfânt, Dumnezeu vine la noi tocmai în obişnuinţa şi rutina noastră de zi cu zi. El participa la luptele noastre, la bucuriile noastre, la suferinţele noastre, şi la moartea noastră.
Acest Dumnezeu spre deosebire de alţi dumnezei sau zeii ai altor religii, este prezent şi lucrează în interiorul lumii noastre, inclusiv în cele mai intime detalii ale vieţii noastre.


Redacţia Jurnal Spiritual