“Milostenia îi este foarte plăcută lui Dumnezeu”

- Părinte Sofian, ţara noastră este foarte săracă şi cu mulţi oameni ajunşi în pragul deznădejdii din pricina lipsurilor materiale. Cum să reziste ei prin credinţă la astfel de încercări?

- Cel care nu are ce mânca să aibă încredere în Dumnezeu, pentru că înainte de a ne ajuta oamenii, ne ajută Dumnezeu. Şi, dacă poate, să se roage cu toată încrederea. Nu-l lasă Dumnezeu! Îi deschide inima unui bogătaş care-l ajută. Cunosc un asemenea om, care lucra la noi odată, pe când restauram biserica mare. Era un om obişnuit, dar avea mare încredere în Dumnezeu. Nu amâna niciodată timpul de rugăciune şi avea programul lui, pe lângă alte ocupaţii legate de familie. Ei bine, omul acesta, când ajungea să aibă lipsuri, se ruga la Dumnezeu. Dar nu erau lipsuri din cauza lenii. Se ruga şi atunci îi venea ajutorul. Pare incredibil pentru multă lume, dar aşa se întâmpla. Cine ştie cum, venea la el câte un om şi-i spunea – “Măi Gheorghe, n-ai nevoie de nişte pâine? Sau de nişte alimente sau chiar de carne?”. Ei bine, oameni ca el sunt nişte rarităţi… Ştiu că omul, când n-are ceva, în loc să se roage, înjură! Îl înjură pe Dumnezeu, în primul rând, că nu îl ajută, şi pe urmă îi înjură pe cei din jurul lui. Apoi se bate cu soţia…

Bogătaşii nu prea stau de vorbă cu cei ca mine, evită să stea de vorbă cu un popă. Dacă ar vorbi cu mine, i-aş sfătui să nu se gândească numai la ei, că mai sunt şi alţii pe lume, oameni săraci, pe care trebuie să îi ajuţi, iar ei pot. În loc să pună banii la bancă, să ajute câţiva săraci. Adeseori aceşti oameni, care au bani, nu ştiu ce să se mai facă cu ei. Ar trebui să intre şi ei în situaţia omului sărac, care n-are niciun fel de mijloc de a se salva de necazuri, şi atunci îşi va da seama că celălalt, aproapele lor mai sărac, are cu adevărat nevoie de ei. Sfântul Antim era foarte convins că milostenia este foarte plăcută lui Dumnezeu. În viaţa duhovnicească ai aceste două virtuţi: rugăciunea curată – care implică efortul de a te curăţi şi a te apropia de Dumnezeu – şi milostenia. Ultima virtute îi este foarte plăcută lui Dumnezeu.

După cum ştim, la Judecata din Urmă, Mântuitorul ne va spune: “Am fost flămând, am fost însetat, am fost bolnav, am fost strein, am fost în închisoare…”. Iar noi îi vom spune: “Doamne, când? Dacă Te ştiam aşa, Te-am fi ajutat!”. Iar el ne va răspunde: “Întrucât nu i-aţi ajutat pe cei mai mici fraţi ai Mei, pe semenii voştri, pe Mine nu M-aţi ajutat”. Aşa încât, să nu uităm milostenia şi rugăciunea curată. Sunt cele mai bune fapte, fapte apropiate şi plăcute lui Dumnezeu. Sunt lucruri pe care le poate face fiecare dintre noi, dar pentru asta trebuie un efort şi o convingere. Biserica face ce poate să facă, cu nişte oameni care fug de ea şi fug de Dumnezeu. Nu-i poate prinde cu arcanu’, să-i oblige să facă ceea ce vrea Dumnezeu. Asta e libertatea omului. Îngerii buni de pildă nu pot greşi. Aşa i-a lăsat Dumnezeu după căderea lui Lucifer. Unii au căzut şi nu se pot îndrepta. Diavolii râd de mântuire în hohote; n-au nevoie de ea! N-au nevoie nici de Dumnezeu. Omul a rămas singura fiinţa care îşi alege singură locul în veşnicie. Omul, prin libertatea lui, poate adera la bine sau la rău. De aceea e pus într-o grea încurcătură. Trebuie să alegi, să judeci bine, ca să alegi ce este bun cu adevărat. Asta depinde de tine.

Părintele Sofian Boghiu