Se afișează postările cu eticheta proiect. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta proiect. Afișați toate postările

joi, 1 august 2013

Un proiect legislativ privind filtrarea pe Internet îngrijorează OSCE

internet_access_globe_keyboard_illo
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a denunţat marţi proiectele legislative ale premierului conservator britanic David Cameron, de a filtra automat unele site-uri de Internet, sub pretextul protejării minorilor, calificând măsurile drept “ineficiente”. “Filtrarea automată a Internetului este ineficientă, deoarece programele au tendinţa să fie prea restrictive sau prea uşor de evitat”, a afirmat bosniaca Dunja Mijatovici, responsabilă de libertatea presei în cadrul OSCE. “Libertatea de exprimare poate fi limitată serios”, a adăugat ea.
În opinia ei, cu filtrarea automată, unele site-uri cu caracter pornografic ar putea rămâne accesibile, în timp ce unele site-uri educative despre bolile cu transmitere sexuală ar putea fi blocate.

marți, 16 iulie 2013

Bătrânii de la răchitoasa și seniorii brâncoveni, la muzeul “Ion Borcea”

even.borcea
Astăzi, la Complexul Muzeal de Științele Naturii “Ion Borcea” Bacău, s-a derulat o acțiune dedicată vârstnicilor de la căminul de bătrâni din Răchitoasa și de la fundația “Constantin Brâncoveanu”.

Acțiunea face parte din proiectul pilot “Diamond – Legături între generații – cunoașterea activă a muzeului științific”, fiind organizată de Complexul Muzeal de Științele Naturii “Ion Borcea” Bacău, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău și Fundația pentru Educație, Dezvoltare și Sprijin Comunitar “Constantin Brâncoveanu”.
Citeste tot articolul

,,La fântâna dorului”, sărbătoarea tuturor românilor

la-fantana-dorului
Festivalul Internaţional „La fântâna dorului” adună şi în acest an participanţi din şapte ţări, care se vor reuni la Şimleu Silvaniei la acest sfârşit de săptămână. Festivalul Internaţional pentru Românii de Pretutindeni se află la cea de-a treisprezecea ediţie şi s-a născut din iniţitiva celui care coordonează activitatea Clubului Copiilor din Şimleu Silvaniei, Gavril Neaga. Acest proiect este organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Asociaţia Culturală ,,La Fântâna Dorului”, Clubul Copiilor Şimleu Silvaniei, Primăria Şimleu Silvaniei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, având ca obiectiv promovarea culturii într-un mod cu totul inedit. Timp de trei zile, românii din mai multe colţuri ale lumii participanţi la festival ne vor încânta cu muzica şi dansul lor şi vor avea ocazia de a vizita zone etnografice reprezentative pentru judeţul nostru.

Citeste tot articolul

“Simte arta în 6 muzee”, proiect destinat îmbunătăţirii accesului persoanelor cu dizabilităţi

07091359-1778594092
Asociaţia pentru Dezvoltare Urbană, în cadrul proiectului “Simte arta în 6 muzee”, organizat în trei oraşe din România, îşi propune să îmbunătăţească accesul persoanelor cu dizabilităţi în muzee prin introducerea în aceste instituţii a echipamentelor şi serviciilor adaptate persoanelor cu nevoi speciale

Instituţiile participante în program sunt Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României, Muzeul Militar Naţional, Muzeul de Artă Timişoara şi Muzeul “Casa Mureşenilor” din Braşov, potrivit unui comunicat al asociaţiei.

Printre obiectivele principale ale proiectului, pe lângă introducerea echipamentelor şi serviciilor adaptate persoanelor cu dizabilităţi (exponate dedicate, tangibile, cataloage, hărţi în limbaj Braille, covoare tactile, lize electrice, ghiduri audio, interpreţi mimicogestuali), se numără şi organizarea de vizite şi ateliere gratuite în muzeele partenere ori creşterea gradului de conştientizare şi promovare a oportunităţilor de acces în muzee pentru persoanele cu dizabilităţi.
Citeste tot articolul

luni, 15 iulie 2013

Peste 30 de elevi vor deveni voluntari în slujba comunităţii

politie1
Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud demarează un nou proiect de voluntariat pentru un viitor mai sigur,  prin formarea unei noi generaţii de elevi- voluntari în slujba comunităţii.  O primă întâlnire a avur deja loc la finele săptămânii trecute, în prezenţa conducereii IPJ, anunţă inspectorul Antonela Pop.

„Peste 30 de elevi,  riguros selectaţi din cadrul liceelor şi colegiilor, clasele a IX-a şi a X-a, au răspuns afirmativ acestei provocări şi au venit  la sediul I.P.J. pentru a afla mai multe informaţii. Viitorii voluntari ai poliţiei au aflat că vor fi pregătiţi pe diverse linii de problematică poliţienească, cu predilecţie pe teme de prevenire ce vizează ca populaţie ţintă tinerii, pentru adoptarea şi promovarea unei bune conduite în rândul comunităţii. Ulterior, după susţinerea unui examen la finalul cursurilor de formare,  vor deveni voluntari cu statut deplin, conform Legii nr. 195/2001 şi vor sprijini poliţiştii în activitatea lor. Voluntarii vor fi un reper şi pentru colegii din generaţia lor, promovând noţiunile învăţate în cadrul şcolii şi a comunităţii”, precizează sursa citată.
Citeste tot articolul

joi, 4 iulie 2013

LIVING THE DREAM – Expoziţie de fotografie Alexandra Mihale

living-the-dream
Alexandra Mihale, fotograf documentar şi colaborator HotNews.ro, îşi lansează joi, 4 iulie, la Muzeul Ţăranului Român expoziţia de fotografie Living the dream, un proiect fotografic documentar despre cea mai veche comunitate de romani din Statele Unite. Proiectul portretizează viaţă şi cultura românească din zona metropolitană a oraşului Cleveland.

Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 4 iulie, la ora 17.00, în Sala Acvariu. Odată cu expoziţia se lansează şi albumul care însoţeşte proiectul.
În Cleveland s-a construit prima biserică ortodoxă din America în 1904 şi tot aici a fost publicat şi primul ziar românesc America, iar în fiecare vară are loc Festivalul Românesc.
Cel mai recent recensământ arată că aproximativ 20.000 de romani locuiesc în zona metropolitană a oraşului Cleveland. Însă în ultimii 15 ani comunitatea a început să se micşoreze, nou – veniţii preferând să se stabilească în alte oraşe precum Chicago şi New York.

Citeste tot articolul

Educaţie prin artă

arta
Conservarea valorilor şi transmiterea lor se realizează prin educaţie care, în această ipostază, reprezintă instituţia constituirii şi transmiterii eredităţii sociale, a culturii şi civilizaţiei. Sistemul educativ trebuie să implementeze strategii educative, dezvoltând astfel mecanisme, care ajută la crearea unor obiective, norme de comportament în societate, valori naţionale, dezvoltare profesională şi modelare a personalităţii tinerilor. Arta poate fi folosită pentru autoeducare, comunicare şi integrare socială. Dar, deşi rolul educaţiei prin artă este extrem de important atât pentru prezentul, cât şi pentru viitorul societăţii, educarea prin artă nu este o prioritate în România contemporană.

Rămâne ca acest lucru să şi-l asume promotorii culturali conştienţi de importanţa pentru evoluţia societăţii româneşti a familiarizării cu actul cultural al tinerilor.
Citeste tot articolul

marți, 2 iulie 2013

Un dialog convenţional cu scriitorul Constantin Barbu, omul care îi visează pe Mihai Eminescu şi pe Dimitrie Cantemir

Constantin-Barbu-200x300
La 18 ani era considerat „copilul teribil” al Craiovei sau, poftim, unul dintre ei. Elev fiind la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, deja stâradmiraţie. Ca student în anul II al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Craiova, a reprezentat Doljul în competiţia interjudeţeană „Drum de glorii”, dedicată Centenarului Independenţei, pe teme de cultură generală, transmisă în direct de postul naţional de televiziune. Îmi amintesc de competiţie, fiindcă avea dinamism, dar şi substanţă. Genera pasiuni. Constantin Barbu era rebel. Avea plete, la care nu voia să renunţe, şi, pentru a nu intra în coliziune cu recomandările „centrului”, autorităţile locale aranjaseră cu un frizer să îi prindă părul cu agrafe, cât mai discret. La 24 de ani, accesese deja în cercul de tineri scriitori din Craiova, fiind reperat de Marin Sorescu, redactorul-şef al revistei „Ramuri”. La 30 de ani, reprezenta o promisiune ispititoare a tinerilor filozofi, remarcat fiind de Constantin Noica.

Citeste tot articolul

luni, 1 iulie 2013

Turul Dunării cu bicicleta

turul dunarii
La începutul săptămânii trecute, 32 de voluntari ai echipei Cycling România au pornit pe biciclete simultan, din Călăraşi şi Oraviţa, pentru a investiga traseele de cicloturism de pe malul românesc al Dunării. Tineri voluntari români şi bulgari investighează zilele acestea zone din şapte judeţe de pe malul Dunării, pe o distanţă de aproximativ 800 km. În total, cumulat, ei vor parcurge peste 5.000 km în perioada 24 iunie – 9 iulie. Sâmbătă, au ajuns la Drobeta Turnu Severin.

Citeste tot articolul

Tinerii cu dizabilităţi, artişti pentru o zi

tineri cu dezabilitati
Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj a finalizat un proiect dedicat tinerilor cu dizabilităţi şi integrării sociale a acestora prin pictură. Cu această ocazie opt tineri cu dizabilităţi şi-au expus la sfârşitul săptămânii trecute, la Muzeului Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” lucrările de pictură.

Mai multe persoane cu dizabilităţi au demonstrat încă o dată că pot realiza picturi minunate, indiferent de handicapul de care suferă. Aceştia şi-au expus lucrările, vineri, în cadrul unei expoziţii, la Muzeul Județean Gorj. Picturile realizate de persoanele cu handicap, au fost posibile în urma unui proiect realizat prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. 
Citeste tot articolul

Cultură în şură: Piesa de teatru „Fisura”, jucată în sura lui Badea

teatruin sura
Agitaţie mare sâmbătă seara în ocolul lui badea Flore a Juvri din localitatea Hida. Ocolul era proaspăt măturat, curtea a fost umplută cu bănci, iar şura pregătită să găzduiască „Fisura”, piesa scrisă de dramaturgul sălăjean Flavius Lucăcel şi pusă în scenă de regizorul Victor Olăhuţ, cu actori din Cluj Napoca.

Cu o oră înainte de începerea spectacolului, curtea lui Badea Flore a Juvri din Hida începea să colcăie de localnici. „Este un proiect al Asociaţiei Culturale Jad din Cluj- Napoca, pornind de la ideea regizorului Victor Olăhuţ, care a regizat un text de-al meu „Fisura”, şi a venit cu această idee deosebită de a realiza un spectacol în şura lui Badea Flore din Hida. O piesă de teatru în şură, pentru că în urmă cu 60-70 de ani, spaţii precum şura găzduiau foarte multe lucruri. 
Citeste tot articolul

sâmbătă, 29 iunie 2013

Şcoala de vară „Bios Art în vacanţă” se deschide pe 1 iulie

Bios-Art-300x211
«Îţi doreşti să cunoşti mai bine plantele şi animalele? Vrei să modelezi în lut animalele preferate? Sau să realizezi imagini decorative din mozaic, linoleum, quilling? Ei bine, ai găsit locul potrivit – „Bios Art în vacanţă”!». Este propunerea specialiştilor Secției de Științele Naturii a Muzeului Olteniei pentru craiovenii de toate vârstele care, în perioada 2 iulie – 12 septembrie, pot participa la cinci ateliere, în cadrul cărora să își dezvolte creativitatea și să învețe lucruri noi. Deschiderea oficială a Şcolii de vară „Bios Art în vacanță” va avea loc luni, 1 iulie, ora 14.30, în Sala de conferinţe a Secţiei de Ştiințele Naturii (strada „Popa Șapcă” nr. 8). Cu această ocazie se va desfășura un workshop de prezentare a tehnicilor care se vor parcurge în cadrul modulelo

Citeste tot articolul

marți, 25 iunie 2013

Operele lui Brâncuşi de la Craiova, la Târgu-Jiu


c_300_220_16777215_0___images_stories_articole_2013_06_25_brancusi_mic

După ce parlamentul a respins proiectul de lege privind înfiinţarea la Târgu-Jiu a unui muzeu care să poarte numele lui Constantin Brâncuşi, Primăria Târgu-Jiu a decis înfiinţarea unuia din fonduri proprii. Muzeul va fi amenajat în punctul de informare turistică din Parcul Central după ce acesta va fi mutat în altă locație. Până acum nu s-a stabilit care vor fi costurile sau când încep lucrările la muzeu. S-a discutat însă cu conducerea Muzeului de Artă din Craiova, acolo unde se află şase dintre operele marelui sculptor gorjean, să fie aduse la inaugurarea muzeului câteva dintre operele lui Brâncuşi pentru a fi admirate de iubitorii de arta. Astfel, la muzeul din Craiova sunt expuse şase opere ale lui Constantin Brâncuşi-„Cap de Copil”, „Orgoliu”, „Coapsa”, „Sărutul”, „Vitellius” şi „Domnişoara Pogany”, precum şi şase obiecte care au aparţinut marelui sculptor -Aparat de Fotografiat, Creion, Cutie, Ecorşeu, Scaun Colţar şi Scrisoare. Iar câteva dintre ele vor putea fi admirate, chiar şi pentru câteva ore, la Târgu-Jiu.
Citeste tot articolul

Copiii – viitorul nostru

Asociaţia pentru Dezvoltare Locală „Ivan Krevan” din comună Repedea, în parteneriat cu Asociaţia “Zirochka” din comună Velykyy Bychkiv, Ucraina în calitate de lider de proiect, derulează, în perioada aprilie 2012-aprilie 2014, proiectul „Copiii – viitorul nostru: Noul Val în învăţământul preșcolar din regiunea Carpatică”/ “Children – our Future: the New Wave în Pre-school Education of the Carpathian region”, finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin Programul de Cooperare Transfrontalieră ENPI Ungaria-Slovacia-Romania-Ucraina 2007-2013
Scopul proiectului îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii actului educaţional în învăţământul preşcolar din zona de frontieră româno-ucraineană şi crearea unei reţele transfrontaliere ale instituţiilor de învăţământ preşcolar din regiunea carpatică.
Citeste tot articolul

luni, 24 iunie 2013

Norman Borlaug – cel care a salvat de la moarte un miliard de oameni

Oare câţi ştiu cine a fost şi ce a făcut? Norman Borlaug este, se pare, unul dintre acei binefăcători ai omenirii rămaşi aproape necunoscuţi. Cu toate acestea, munca lui a dus la salvarea a sute de milioane – unii merg chiar până la un miliard – de vieţi omeneşti. Un miliard de oameni au scăpat de moartea prin înfometare datorită lui. Opera vieţii lui a rămas cunoscută sub numele de Revoluţia Verde – o uriaşă schimbare în domeniul agriculturii, rod al unei munci titanice în slujba celui mai frumos ideal: pâine şi pace pentru toată lumea.
Cel ce avea să fie poreclit ”Omul care a salvat un miliard de vieţi” a fost, fără îndoială, o fiinţă cu idei umanitare grandioase, un vizionar, dar, în primul rând, un excelent specialist, un expert în meseria sa.
Citeste tot articolul

vineri, 21 iunie 2013

Suceava găzduieşte Concursul naţional de ştiinţă şi tehnologie „ROSEF2013”

Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi Societatea Ştiinţifică CYGNUS – centru UNESCO organizează în perioada 21-23 iunie 2013, în incinta Iulius Mall Suceava, Concursul naţional de ştiinţă şi tehnologie „ROSEF2013”, având expertiza de specialitate a Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, în parteneriat cu Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, INTEL România şi Asociaţia ForumIT.
„Scopul acestui concurs este de a promova elementele de inovare şi inventică ce au ca autori tinerii”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, preşedintele Societăţii Ştiinţifice CYGNUS, Victor Şutac.
Citeste tot articolul

joi, 20 iunie 2013

Proiect pentru reabilitarea deținuților din Penitenciarul Bacău

Scopul proiectului este acela de a urmări crearea cadrului general și a mecanismelor de interacțiune cu comunitatea. Prin astfel de activități, angajații PMT Bacău cred că le sporesc deținuților șansele de reintegrare socială.
Reprezentanții Penitenciarului de Minori și Tineri (PMT) Bacău au încheiat un nou program destinat reabilitării deținuților. Proiectul numit “Punte pentru responsabilitate socială”, inițiat de Administrația Națională a Penitenciarelor, s-a desfășurat pe parcursul a doi ani, iar acum a ajuns la momentul bilanțului. Concluziile trasate pe marginea acestui proiect au fost analizate ieri, în aula Universității “Vasile Alecsandri” din Bacău, la eveniment fiind prezenți partenerii sociali ai Penitenciarului Bacău.
Citeste tot articolul