Se afișează postările cu eticheta poezie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poezie. Afișați toate postările

joi, 1 august 2013

Cum sunt icoanele ortodoxe

Iisus-Hristos
Icoana este o fereastră deschisă spre cer, un lucru binecuvântat şi plin de har. Este imaginea Domnului nostru Iisus Hristos, a Maicii Domnului sau a unui sfânt. Privind icoanele ne aducem aminte cum ar trebui, de fapt, să fim: asemenea sfinţilor, adică: buni, sinceri, având în toate credinţă şi dragoste. Icoana diferă foarte mult de un tablou sau o fotografie, căci ea ne arată şi cum este sufletul sfântului, nu doar trupul său. Sfinţii sunt totdeauna modeşti şi slabi, arătându-ne astfel smerenia şi simplitatea vieţii lor, îndemnându-ne să trăim şi noi în cumpătare, cu măsură şi chibzuială în tot ceea ce facem. În icoane, fruntea sfinţilor este foarte înaltă, simbolizând înţelepciunea. Ochii sunt mari, pentru că sfântul vede mai mult decât noi, el cunoaşte şi adevărurile din lumea de dincolo: îngerii şi demonii, raiul şi iadul.

Citeşte tot articolul

Noaptea albă a poeziei româneşti, la Uzdin, Serbia

carti
La ,,Casa Românească’ din Uzdin, Serbia, va avea loc, începând de vineri seara, manifestarea ,,Noaptea albă a poeziei româneşti’ la care vor participa poeţi din România, Republica Moldova, Macedonia, Austria, Germania şi Republica Serbia.

Amfitrionul evenimentului, singurul de acest fel organizat vreodată în spaţiul comunităţii româneşti din Serbia, Vasile Barbu, a declarat pentru AGERPRES că acest maraton poetic se va desfăşura sub semnul Luceafărului poeziei româneşti – Mihai Eminescu, la statuia căruia, sâmbătă, vor fi decernate premiile pentru poezie ale ediţiei a XX-a a Festivalului internaţional de poezie ,,Drumuri de spice’.
Citeşte tot articolul

miercuri, 31 iulie 2013

Festival de poezie la Castelul artelor din Drobeta Turnu Severin

Castelul-de-apa-drobeta-turnu-severin-224x300
Ediţia a XV-a a Festivalului naţional de poezie ‘Sensul iubirii’ a debutat, vineri, la Castelul artelor din municipiul Drobeta Turnu Severin cu un recital din opera poetică a lui Nichita Stănescu, susţinut de actorii Dan Şalapa şi Monica Ciurea.

Directorul Centrului Cultural Mehedinţi, Emilia Mihăilescu, a declarat pentru Agerpres că la manifestare participă scriitorii Gabriel Chifu (Bucureşti), Cornel Ungureanu, Nina Ceranu (Timişoara), Jean Băileşteanu, Ioan Lascu (Craiova), Paul Purea (Germania), Mihailo Vasielievici (Serbia), Titu Dinuţ (Drobeta Turnu Severin) şi Vasile Morar (Baia Mare).

‘Pe parcursul acestei zile vom decerna cinci premii literare unora dintre scriitorii prezenţi. Va urmarea lansarea cărţilor scriitorilor Paul Purea (Venin în fagure de miere), Jean Băileşteanu (Drum în tăcere), Ileana Roman şi Dumitru Andreca (Dilaila de Severin) şi a revistei de cultură şi tradiţie populară Răstimp’, a afirmat Mihăilescu.
Citeşte tot articolul

joi, 18 iulie 2013

Maria Gheorghiu: Omule, deschide-ţi inima, ca să mă pot dărui ţie!

Poza buna afis Mojo
Fiecare potecă pe care mergem în viaţă are nevoie de un prim pas. Ştim cu toţii că nu destinaţia este importantă, ci călătoria. Maria Gheorghiu a păşit la 8 ani pe drumul muzicii şi de atunci nimic nu a convins-o că altul era cel potrivit pentru ea decât cel ales. Da, duce zilnic bătălii cu ea însăşi, cu ipocrizia şi ignoranţa unora, cu frustrările şi răutăţile altora, cu furia.
Da, de foarte multe ori a fost luată prin surprindere, dar de fiecare dată când a căzut s-a ridicat şi a mers mai departe. Da, a simţit de multe ori că nu are de ce să se mai agaţe, dar a depăşit acest obstacol descoperind că singurul om care i-a fost mereu aproape era de fapt ea însăşi şi Dumnezeu.
O descoperire importantă care a transformat-o în omul puternic de astăzi. Să încerci să descrii în cuvinte ceea ce numim har, noi, oamenii, e destul de complicat. Bucuria muzicii trebuie împărtăşită cu cei de lângă tine, altfel harul venit de sus nu are valoare, la fel ca şi munca incredibilă depusă fără ca nimeni să ştie.
Citeste tot articolul

marți, 16 iulie 2013

Poeţi din 25 de ţări la Festivalul Internaţional “Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş”

07111528-1600469998
Poeţi din 25 de ţări şi-au anunţat prezenţa la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional “Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş”. Festivalul se va încheia luni, 15 iulie, cu ceremonia decernării premiilor Academiei Internaţionale Orient-Occident.
După deschiderea expoziţiei de carte a Editurii Academiei Internaţionale Orient-Occident, găzduită de Centrul de Cultură şi Arte “George Topîrceanu”, invitaţii au participat, joi, la un recital poetic la Muzeul Municipal Curtea de Argeş.
Ceremonia oficială de deschidere a Festivalului Internaţional “Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş”, ajuns la ediţia cu numărul 17, a avut loc vineri, când toţi participanţii s-au reunit în Sala Basarabilor de la Muzeul Municipal.

Walter Ghicolescu: Îmi place să cred că puterea exemplului meu a fost relevantă pentru căutările celor de lângă mine

Walter

Nu ai cum să treci pe lângă Walter Ghicolescu fără ca privirea lui albastră să nu te oblige să te opreşti, să faci un popas. În clipa de răgaz pe care ai ales să o petreci cu el, te regăseşti şi înţelegi că de acum nu mai poţi fi la fel. Se dăruieşte cu atâta pasiune încât vocea lui te urmăreşte mult după ce spectacolul s-a încheiat, când eşti deja acasă, vrând să înţelegi ce anume te-a trezit.
Cred că acesta este harul lui Walter Ghicolescu, deloc un simplu purtător de chitară, deloc un simplu profesor de matematică, deloc un simplu om. Acela de a trezi înlăuntrul celui care-l ascultă o furtună, o chemare la viaţă. Poţi rosti cea mai fierbinte rugăciune prin cântecul lui, poţi lăsa lacrima să-ţi cadă fără să te mai fereşti de ochii curioşilor, poţi tresări când amintirile îţi sunt răscolite, împăcându-te cu trecutul, poţi să-ţi iubeşti mai mult părinţii şi poţi să te îndrăgosteşti.
Am admirat dintotdeauna la el dorinţa de autoperfecţionare, inspiraţia perpetuă, atentul echilibru la care tinde în spectacole. Preţuiesc creaţia sa caldă, căreia îi dă glas aşa cum numai el ştie. De la el am învăţat să-mi lărgesc buzunarele toamna ca să adun castane şi frunze, să mă împrietenesc cu drumul, să privesc cu umor anumite evenimente, să-mi ţin prietenii aproape şi să trag fotoliul din odaia în care căldura focului îmi înroşeşte obrajii mai aproape de fereastra de la care pot privi fulgii de nea alergând nebuni de dor să se aştearnă pe pământ.
Citeste tot articolul

miercuri, 19 iunie 2013

Eveniment! Începe festivalul ”Nopţile de Poezie”

Miercuri, 11 iulie, începe ce-a de-a XIV a ediţie a Festivalului Internaţional ”Nopţile de Poezie”. Festivalul este organizat de Fundaţia Academia Internaţională Orient-Occident şi este un elogiu adus poeziei contemporane universale. De altfel, cele 7 zile şi 6 nopţi pe care participanţii le petrec în România sunt un spectacol continuu de recitaluri poetice, lansări de carte, expoziţii de artă, muzică, tradiţii româneşti şi vizite de cunoaştere a locurilor din preajma fostei capitale medievale a Ţării Româneşti.
Prima ediţie a Festivalului Internaţional “Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş” a avut loc în anul 1997 şi face parte din programele anuale ale Fundaţiei şi Organizaţiei Culturale Academia Internaţională Orient-Occident (Curtea de Argeş, România). Această instituţie culturală are caracter privat, fiind întemeiată de poeţii Dumitru M. Ion (preşedinte) şi Carolina Ilica (director artistic).
Citeste tot articolul

luni, 17 iunie 2013

Prima ediție a Festivalului de literatură “Porni Luceafărul”, la Drobeta Turnu Severin

Fundaţia Culturală Lumina a organizat sâmbătă, la Drobeta Turnu Severin, ediţia I a Festivalului de literatură ‘Porni Luceafărul’ dedicat comemorării marelui poet român Mihai Eminescu.
La manifestare au participat scriitori, cadre didactice, elevi şi studenţi din judeţul Mehedinţi care au ţinut, prin vers, să-l omagieze pe Mihai Eminescu, de la a cărui trecere în eternitate s-au scurs 124 de ani.
Vicepreşedintele fundaţiei, Adrian Duma, a declarat, pentru Agerpres, că evenimentu a oferit şi ocazia decernării premiilor literare Eminescu poeţilor mehedinţeni Titu Dinuţ şi Marius Popescu, ambii profesori de limba română.
Citeste tot articolul

vineri, 17 mai 2013

Adrian Sărmăşan: „Niciodată nu vei primi nimic dacă întinzi mâna fără să ai ceva în ea, oricât de mărunt lucru ar fi”


Orice s-ar spune, nu există suficienţi bani pe lume care să cumpere  sensibilitatea, simţul acut al valorilor morale. Artiştii, cei atinşi de focul creaţiei, au nevoie de nişte oameni competenţi, care să fie în stare să discearnă valoarea reală a unui artist, să se ocupe de el, să-i asigure un trai decent, ceea ce impune ca aceştia să fie retribuiţi după cele mai pure legi ale economiei de piaţă. Din păcate, trăim într-o lume cu care rar sau niciodată nu ne putem identifica şi vizavi de care nu poţi să reacţionezi decât afişând o detaşare ironică. Încă se doarme profund la noi în ţară. Nu avem decât rar momente de înseninare a frunţii, acestea fiindu-ne oferite, deloc din întâmplare, de oameni care dau foc corăbiilor precum vikingii odinioară şi renasc din cenuşa acestora. Aceşti oameni atinşi de inspiraţie divină se numesc poeţi. Adrian Sărmăşan este şi poet, şi muzician.
Anul acesta, Adrian Sărmăşan a bucurat sufletele celor care iubesc poezia lansând un volum de versuri aparte. Bucuria muzicii  şi a poeziei trebuie împărtăşită cu cei de lângă tine, altfel harul venit de sus nu are valoare. Poeţii, muzicienii sunt virtuozi atât în expresia lor, în energia pe care o emană prin instrumentul lor, fie că se numeşte stilou sau chitară, cât mai ales prin felul în care te fac să simţi fericirea, agitaţia, tremurul interior aparte. Mi-e greu să vorbesc despre Adrian Sărmăşan, pentru că am o oarecare doză de subiectivism. Am fost parte din drumul său şi sunt, pentru că suntem dezlegaţi de simbolul prieteniei. Dar nu pot să nu remarc felul în care Adrian Sărmăşan dăruieşte lumii întregi puţin din pasiunea lui nebunească pentru muzică şi poezie. Dăruieşte din harul său celor care-l ascultă. Nu poţi fugi de ceea ce eşti, nu te poţi ascunde. Volumul său, „Raiul Lupilor Îngeri”, pare desprins din locul în care s-a născut. Poeziile încep discret, abia şoptit, iar tu, cititor, sfârşeşti prin a fi subjugat de cuvinte, de rime, de înţelesuri adânci. Poezia lui Adrian Sărmăşan poate fi pusă cu încredere pe rănile sufletului nostru. 

Citeste tot articolul