Se afișează postările cu eticheta album. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta album. Afișați toate postările

joi, 18 iulie 2013

Maria Gheorghiu: Omule, deschide-ţi inima, ca să mă pot dărui ţie!

Poza buna afis Mojo
Fiecare potecă pe care mergem în viaţă are nevoie de un prim pas. Ştim cu toţii că nu destinaţia este importantă, ci călătoria. Maria Gheorghiu a păşit la 8 ani pe drumul muzicii şi de atunci nimic nu a convins-o că altul era cel potrivit pentru ea decât cel ales. Da, duce zilnic bătălii cu ea însăşi, cu ipocrizia şi ignoranţa unora, cu frustrările şi răutăţile altora, cu furia.
Da, de foarte multe ori a fost luată prin surprindere, dar de fiecare dată când a căzut s-a ridicat şi a mers mai departe. Da, a simţit de multe ori că nu are de ce să se mai agaţe, dar a depăşit acest obstacol descoperind că singurul om care i-a fost mereu aproape era de fapt ea însăşi şi Dumnezeu.
O descoperire importantă care a transformat-o în omul puternic de astăzi. Să încerci să descrii în cuvinte ceea ce numim har, noi, oamenii, e destul de complicat. Bucuria muzicii trebuie împărtăşită cu cei de lângă tine, altfel harul venit de sus nu are valoare, la fel ca şi munca incredibilă depusă fără ca nimeni să ştie.
Citeste tot articolul

marți, 16 iulie 2013

Walter Ghicolescu: Îmi place să cred că puterea exemplului meu a fost relevantă pentru căutările celor de lângă mine

Walter

Nu ai cum să treci pe lângă Walter Ghicolescu fără ca privirea lui albastră să nu te oblige să te opreşti, să faci un popas. În clipa de răgaz pe care ai ales să o petreci cu el, te regăseşti şi înţelegi că de acum nu mai poţi fi la fel. Se dăruieşte cu atâta pasiune încât vocea lui te urmăreşte mult după ce spectacolul s-a încheiat, când eşti deja acasă, vrând să înţelegi ce anume te-a trezit.
Cred că acesta este harul lui Walter Ghicolescu, deloc un simplu purtător de chitară, deloc un simplu profesor de matematică, deloc un simplu om. Acela de a trezi înlăuntrul celui care-l ascultă o furtună, o chemare la viaţă. Poţi rosti cea mai fierbinte rugăciune prin cântecul lui, poţi lăsa lacrima să-ţi cadă fără să te mai fereşti de ochii curioşilor, poţi tresări când amintirile îţi sunt răscolite, împăcându-te cu trecutul, poţi să-ţi iubeşti mai mult părinţii şi poţi să te îndrăgosteşti.
Am admirat dintotdeauna la el dorinţa de autoperfecţionare, inspiraţia perpetuă, atentul echilibru la care tinde în spectacole. Preţuiesc creaţia sa caldă, căreia îi dă glas aşa cum numai el ştie. De la el am învăţat să-mi lărgesc buzunarele toamna ca să adun castane şi frunze, să mă împrietenesc cu drumul, să privesc cu umor anumite evenimente, să-mi ţin prietenii aproape şi să trag fotoliul din odaia în care căldura focului îmi înroşeşte obrajii mai aproape de fereastra de la care pot privi fulgii de nea alergând nebuni de dor să se aştearnă pe pământ.
Citeste tot articolul

joi, 20 iunie 2013

Marius Dragomir: Fără credinţă, omul este ca pasărea cu o singură aripă

Dacă eşti o fire independentă, obişnuit să lucrezi cu soluţii şi idei proprii, cu siguranţă nu poţi avea o meserie obişnuită. Dacă totuşi accepţi să urmezi o cale nepotrivită, vei purta una sau mai multe măşti, şi, oricât ar fi de bine aşezate ar fi, tot cad într-o zi. Personalitate înseamnă să recunoşti ceva care nu e ceea ce vrei, nu este ceea ce-ţi face plăcere. Pe Marius Dragomir îl aşez pe partea aceasta a baricadei, a celor care ştiu perfect unde se potrivesc şi mai ales unde nu.
Pe talerul profesiei uneori este nevoie să dai cu pămătuful ca să înlături praful, rutina, plictiseala, oboseala. Când faci asta descoperi că există încă prospeţime, interes, măiestrie, adevăr.
Aşa s-a întâmplat cu artistul Marius Dragomir. A fost scuturat de destin până la limita desprinderii de viaţă. Nu mulţi ştiu că a suferit un infarct şi că a fost la un pas de infinit. Tulburător a fost că s-a trezit şi a înţeles că nu trebuie să mai piardă nici o secundă de i-a fost dăruită cu generozitate.

Face parte din acea generaţie care vorbeşte în şoaptă când se află faţă în faţă cu modelele pe care le-a avut, care salută cu deferenţă, nu bârfeşte pe la colţuri şi nu foloseşte cuvinte nelalocul lor. Marius Dragomir ştie că bucuria de a fi om te încearcă şi mai tare când eşti pe punctul de a nu mai fi.
Citeste tot articolul