Ghetele cele noi

Într-un sat de munte trăia un om vestit pentru hărnicia sa. Dar, pe cât de muncitor era omul, pe atât de leneş era fiul său. Toată ziua ar fi stat degeaba şi tot nu s-ar fi plictisit. Numai ca, într-o după-amiază, se duse la tatăl său şi îi spuse:

- "Tată, am văzut pe uliţă nişte băieţi încălţaţi cu ghete noi, foarte frumoase. Aş vrea şi eu aşa ghete."

- "Măi băiete", i-a răspuns omul, "dacă ai munci şi tu cât de puţin, ţi-aş da banii, dar aşa, pe degeaba, zi şi tu, e drept?"

N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat supărat. Tare şi-ar fi dorit asemenea ghete, aşa că, a doua zi, iar s-a dus să-i ceară bani tatalui său. Dar şi de data aceasta părintele l-a refuzat.

Când a venit şi a treia zi să-i ceara bani, tatăl i-a spus:

- "Uite, măi băiete, văd că nu mai scap de tine! Eu am treabă aici, în grădină. Dar, în pod, e o gramadă de grâu ce trebuie vânturat, că altfel se umezeşte şi se strică. Pune mâna pe lopată, vântură tu grâul şi, pe urmă, vino aici şi-ţi dau bani să-ţi cumperi ghetele. "

Băiatul n-a mai putut de bucurie. S-a urcat repede în podul casei, dar nu prea îl trăgea inima la muncă. Aşa că s-a culcat pe un braţ de fân, a tras un pui de somn, dupa care a alergat în curte, strigând:

- "Gata, tătucă, am vânturat tot grâul. Acum îmi dai banii?"

- "Nu!" - a răspuns omul categoric. "Ti-am spus să vânturi grâul, nu să pierzi vremea. Treci în pod şi fă ce ţi-am spus!"

A plecat iar băiatul, dar nu putea întelege de unde ştia tatăl că el nu vânturase grâul. Probabil că l-a surprins dormind şi nu l-a trezit, că altfel nu se poate... Aşa că, după ce s-a urcat iarăşi în podul casei, s-a pus la pânda în loc să aibă grijă de grâu. A stat el preţ de jumătate de ceas, cu ochii aţintiţi spre tatăl său, care muncea de zor în curte, şi, socotind el că-i de ajuns, se duse iarăşi în grădină.

- "Tată, am terminat toata treaba, n-a rămas bob de grâu neîntors. Acum îmi dai banii?"

- "Măi băiete, după ce că eşti leneş, mai eşti şi un mare mincinos. Nu ţi-e ruşine? Să ştii că, dacă nici de data asta nu te duci în pod şi nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nicio gheată. Ai înţeles?"

Când a văzut băiatul că altfel nu se mai poate, s-a urcat în pod, a pus mâna pe lopată şi a început să vânture grâul. Dar, cum a băgat lopata în grămadă, a găsit ascunsă în grâu o pereche de ghete noi, nouţe, exact asa cum îşi dorea el.

Poveste populară

Povestire cu tâlc – “Ajutor dezinteresat”

Într-o seară, un tânăr se întorcea acasă. Dar, din cauza întunericului ce se lăsase, s-a împiedicat de un bolovan şi, căzând, s-a lovit destul de tare. Supărat foc, a plecat mai departe, dar un gând nu-i dădea pace. Ce căuta ditamai bolovanul în mijlocul drumului şi cum de nu l-a văzut la timp? Aoleu, dar dacă mai trec şi alţi oameni şi păţesc la fel ca el? Chiar în acea clipă, tânărul s-a oprit şi, cu toate că se lovise destul de tare şi se grăbea să ajungă acasă, a făcut cale întoarsă până la bolovanul cu pricină pe care l-a împins la marginea drumului. Acolo putea să stea oricât, că nimeni nu s-ar mai fi împiedicat de el. De-abia acum, tânărul nostru a plecat liniştit şi mulţumit spre casă. Rana pe care i-o pricinuise căzătura îl durea parcă mai puţin acum, când ştia că i-a scăpat, poate, şi pe alţii de la o suferinţă că a lui.

Să ştii să te gândeşti şi la ceilalţi, înseamnă să ştii să trăieşti. Bucuriile celor de lângă noi trebuie să fie şi bucuriile noastre, iar durerile şi necazurile lor, trebuie să ne doară şi pe noi. Decât să ne purtăm fiecare de grijă, mult mai bine ar fi dacă fiecare ar avea grijă de ceilalţi.

Citeşte tot articolul