Se afișează postările cu eticheta Sfântă Cruce. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sfântă Cruce. Afișați toate postările

joi, 1 august 2013

“Bucuria mântuirii a venit prin cruce”

iisus
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 21 iulie 2013, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bogdăneşti din judeţul Suceava. În după-amiaza zilei de duminică, IPS Pimen a sfinţit crucile care vor fi aşezate pe noua biserică ce se zideşte în parohia Baia, Protopopiatul Fălticeni.
 Slujba Sfintei Liturghii de la Mănăstirea Bogdăneşti a fost oficiată cu prilejul hramului acestei aşezări monahale, ocrotită de Sfântul Ilie Tesviteanul. Acest hram este serbat în fiecare an în prima duminică după sărbătoarea Sfântului Ilie. La slujbă au participat credincioşi din mai multe părţi ale judeţului Suceava, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în costume naţionale. Tot duminică, IPS Pimen a sfinţit crucile care vor fi aşezate pe noua biserică a parohiei Baia. În cuvântul de învăţătură adresat cu acest prilej, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a vorbit despre importanţa Sfintei Cruci.
Citeşte tot articolul

luni, 29 iulie 2013

Sfânta Macrina

macrina
Sfânta Macrina s-a născut în anul 327 şi a fost sora Sfântului Vasile cel Mare şi a Sfântului Grigorie de Nyssa. Sfânta Macrina a fost cea mai mare din cei zece copii ai acestei familii.
Sfânta Macrina a fost logodită cu un tânăr nobil, care după un timp a murit. Când logodnicul ei a murit, Macrina nu a mai dorit să se logodească cu alt bărbat, spunând că: “Nu este drept că fecioara logodită o dată cu un bărbat să caute după aceea iar logodna; chiar şi după legea firii, trebuie să fie o singură logodnă, aşa cum este o singură naştere, şi o singură moarte.”
După moartea logodnicului ei, Macrina intra în monahism împreună cu mama sa, Emilia, nevoindu-se în asceza aspră.
După un timp, mama sa Emilia şi fratele său, Sfântul Vasile cel Mare, au trecut la cele veşnice. La nouă luni după moartea Sfântului Vasile, Sfânta Macrina a fost vizitată de Sfântul Grigorie de Nyssa, care a aflat-o pe patul morţii. Cei doi îşi împărtăşesc amintiri despre Sfântul Vasile, vorbesc despre natura omenească, dumnezeiasca iconomie şi despre viaţa de apoi.

Citeşte tot articolul

marți, 16 iulie 2013

LUMÂNAREA – simbol al vieţii veşnice

lumanare 1
Ce semnificaţii au lumânările?

Lumânarea este un simbol. Ea simbolizează lumina adevărului şi sfinţeniei, care este Iisus Hristos Dumnezeul nostru, şi asemenea Lui trebuie să fie şi viaţa creştină.
Lumânarea este simbolul vieţii veşnice pe care ne-o dorim după moarte în lumina dumnezeiască, sau altfel spus este icoana luminii Domnului nostru Iisus Hristos.
Lumânarea nu poate lipsi de la nici o slujbă sau rugăciune, ea ne însoţeşte totdeauna când ne întalnim în vreun fel anume cu Dumnezeu. Când cineva se botează, când se cunună, când se împărtăşeşte, când moare, când se roagă acasă sau în biserica, când trimite la Sfântul Altar prescura şi pomelnicul, la mormânt şi în oricare alt moment se adresează lui Dumnezeu sau este în faţa Lui, omul credincios aprinde lumânări.
Lumânarea este o jertfa adusă lui Dumnezeu şi de aceea ea trebuie să fie din ceară curată.
Citeste tot articolul