sâmbătă, 22 iunie 2013

Duhul Sfânt în Sfânta Scriptură, în viaţa Bisericii şi în viaţa noastră

Învăţătura despre Sfîntul Duh, a treia Persoană a Sfintei Treimi, este ca un fir roşu care străbate Biblia de la un capăt la celălalt. Această învăţătură în termeni dogmatici se numeşte pnevmatologie. Învăţătura ortodoxă despre Sfîntul Duh se deosebeşte întru totul faţă de catolicism şi protestantism. Duminica Rusaliilor, Cincizecimea sau Pogorîrea Sfîntului Duh, pe care o prăznuim duminica aceasta, ne oferă acest minunat şi binecuvîntat prilej de a cugeta mai adînc la pnevmatologia ecumenică, dar şi la rolul Sfîntului Duh în viaţa Bisericii, cît şi a noastră personală. Evanghelia care s-a citit în cadrul Sfintei Liturghii ne arată ce mare lucrare are Sfîntul Duh în Biserică, în lume, cît şi-n inima noastră:
“Iar în ziua cea mare a sărbătorii (Cincizecimea), Iisus a stat între ei şi a strigat, zicînd: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: rîuri de apă vor curge din pîntecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul Sfînt pe Care avea să-L primească acei ce cred în El. Căci nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci din mulţime, auzind cuvintele acestea ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămînţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David? Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mîinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei şi la farisei şi le-au zis aceia: De ce nu L-aţi adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om. Şi le-a răspuns deci fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre farisei. Nu cumva Legea noastră judecă un om, dacă nu-l ascultă mai întîi şi nu ştie ce a făcut?
Citeste tot articolul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu