Se afișează postările cu eticheta răbdare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta răbdare. Afișați toate postările

vineri, 28 februarie 2014

Urmărește pacea

Ține-te mai întâi pe tine însuți în pace și apoi vei putea să împaci, și pe alții. Omul iubitor de pace este mai de folos decât cel învățat. Omul iute la mânie schimbă chiar binele în rău și despre alții crede mai degrabă răul decât binele; nu tot așa este însă cel bun și pașnic, el pe toate le întoarce spre bine. Cine are pace înlăuntrul său, nu gândește rău de nimeni; dar cel tulburat și nemulțumit este chinuit de fel de fel de bănuieli. Nici el n-are pace și nici pe alții nu-i lasă în pace. Adeseori vorbește ce n-ar trebui să vorbească și nu face ce ar trebui să facă; ia seama la datoriile altora, dar de ale sale nu se îngrijește. Vezi-ți întâi de tine însuți și după aceea poți să-ți întinzi grija și asupra aproapelui tău.
Faptele tale știi să le dezvinovățești și să le împodobești, dar dezvinovățirea altora nu vrei s-o primești. Ar fi mai drept să te învinovățești pe tine însuți, iar pe fratele tău să-l aperi. Dacă vrei ca alții să te rabde, rabdă-i tu mai întâi. Vezi cât de departe ești de adevărata smerenie și dragoste, care nu se mânie și nu se supără decât pe sine însăși. Nu e lucru mare să trăiești în pace cu oamenii buni și blânzi, căci aceasta oricui îi place, oricui și oricine are plăcere de cei de un gând cu el. A trăi însă în pace cu oameniii răi, suciți și rău crescuți sau plini de duh de împotrivire iată un dar mare și o faptă vrednică de laudă.
Sunt oameni care trăiesc în pace cu ei înșiși și cu alții. Sunt însă alții care nici cu ei înșiși nu au pace, nici cu alții; aceștia  sunt o povară pentru alții și o și mai mare povară pentru ei înșiși. În sfârșit sunt și oameni care rămân în pace și se silesc să aducă și pe alții la pace. Cu toate acestea, pacea noastră, în această viață plină de necazuri, se cade a o pune mai mult într-o smerită răbdare a răului, decât a fi nesimțitori față de el. Cine va știi să rabde mai mult, acela va avea mai multă pace. Un astfel de om se biruie pe sine, e stăpân pe lume, e prieten cu Hristos și moștenitorul cerului.
 „Urmând pe Hristos” de Thomas A. Kempis, Tipografia Miron Neagu – Sighișoara, 1944

joi, 1 august 2013

Viaţa de familie – Începutul cel bun al vieţii familiale

VIATA DE FAMILIE
- Ce trebuie să facă un băiat, dacă vrea să se căsătorească?

- Mai întâi să se îngrijească să afle o fată bună, care să-l odihnească sufleteşte, pentru că pe fiecare îl odih­neşte alt caracter de om. Să nu caute să fie bogată şi frumoasă, ci mai ales simplă şi smerită. Adică trebuie să dea mai multă atenţie frumuseţii lăuntrice şi nu celei exterioare.
Atunci când tânăra este un om de nădejde şi este înzestrată cu bărbăţie, fără să aibă mai mult din cele de care are trebuinţă caracterul feme­iesc, aceasta îl ajută foarte mult pe bărbat să afle îndată înţelegere şi să nu-l doară capul. Dacă are şi frică de Dumnezeu şi smerenie, atunci se pot lua de mână ca să treacă râul cel primejdios al lumii.
În deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu

Citeşte tot articolul