Se afișează postările cu eticheta podoaba. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta podoaba. Afișați toate postările

vineri, 2 august 2013

Pilda “Greutatea Crucii”

crucea fiecaruia
Există o istorioară în care o femeie istovită din cauza greutăţii crucii pe care o avea de purtat se roagă să i se dea o altă cruce, convinsă fiind că, oricare i s-ar da, ar fi mai uşoară. Femeia a adormit, visându-se în mijlocul unei mulţimi de cruci, de diferite aspecte şi mărimi, culcate la pământ. I-a atras atenţia una dintre ele: era o cruce nu prea mare, cu margini aurite, împodobită cu pietre preţioase. “Iată, îşi va fi spus în sine, o cruce pe care îmi va fi uşor să o port!” Dar, îndată ce a ridicat-o, crucea a prins a o apăsa cu o greutate neobişnuită, aurul şi pietrele preţioase sclipeau de-ţi luau ochii, dar o greutate era de neînchipuit, cu neputinţă de purtat. Alături se afla o altă cruce, împodobită cu flori. “De bună seamă că asta a fost făcută taman pentru mine!” a exclamat femeia, grăbindu-se să ia crucea de jos. Dar, ridicând-o, toate florile s-au prefăcut în spini, care i s-au înfipt, dureros, în carne. În sfârşit, a găsit o cruce simplă, fără nici o podoabă, care nu se remarcă nici prin formă deosebită, nici prin aplicaţii bogate, dar pe care era scris cuvântul IUBIRE.

Citeşte tot articolul

Papa Francisc, cu o podoabă din pene pe cap ce i-a fost dăruită de un indian Pataxo

654153e71f7dcc19380f6a7067006608
Papa Francisc a purtat, sâmbătă, o podoapă din pene pe care un indian de etnie Pataxo i-a oferit-o şi a pozat zâmbind pentru fotografi, pe scena Operei din Rio, informează AFP. Scena a avut loc în timp ce Papa tocmai rostise un discurs în faţa clasei conducătoare a Braziliei şi a reprezentanţilor societăţii civile.

Suveranul Pontif a salutat un grup de indieni Pataxo, originari din Coroa Vermelha, în apropiere de Porto Seguro (nord-est), satul în care a fost celebrată prima mesă catolică din Brazilia, la 26 aprilie 1500.
Ubirai Pataxo, care avea nările străpunse de o mică bucată de lemn şi purta veşminte tradiţionale, şi-a scos podoaba de pene şi i-a înmânat-o Papei, care şi-a aşezat-o imediat pe cap.