Fii cu băgare de seamă asupra ta însuți

Nu trebuie să ne încredem prea mult în noi înșine, fiindcă de multe ori ne lipsește harul și dreapta judecată. Puțină lumină este în noi înșine și lesne o pierdem și pe aceasta, dacă n-avem grijă de ea. Adeseori nici nu băgăm de seamă cât de orbi suntem înlăuntrul nostru. Adeseori facem rău și mărim răul dezvinovățându-ne. Câteodată suntem mânați de patimă, și când colo credem că e râvnă. Cele mai mici greșeli ake aktora le mustrăm cu asprime, dar pe cele mari al noastre le trecem cu vederea.

Simțim și măsurăm îndată ce avem de suferit de la alții, dar la ceea ce alții au să sufere de la noi nici că ne gândim. Cine s-ar judeca pe sine fără părtinire, i-ar pieri pofta să judece pe altul cu asprime.

Cine trăiește în sine cu Dumnezeu, pune grija de a trăi pentru Dumnezeu, pune grija de a trăi pentru Dumnezeu mai pe sus de orice altă grijă. Cine este cu luare aminte la el însuși, nu-i e greu să tacă atunci când e vorba de greșelile altora. Nu vei învăța niciodată să trăiești înlăuntrul tău pentru Dumnezeu și nu vei fi om duhovnicesc și evlavios, până nu vei tăcea când e vorba să vorbești de alții și nu vei fi cu luare aminte asupra ta însuți ăn chip deosebit. Dacă - ți vei îndrepta privirile asupra ta însuși și de acolo spre Dumnezeu, toate cele dinafară puțină impresie ți-ar face. Spune-mi unde ești, când, nu ești acasă înlăuntrul tău? Și de-ai fi văzut toate, dar pe tine însuți nu te-ai văzut, de ce folos ți-ar fi? Dacă vrei să ai pace și să fi unit înlăuntrul tău cu Dumnezeu, lasă toate și vezi-ți de tine însuți.

Mult, foarte mult vei câștiga, dacă te vei scutura de toate grijile trecătoare; dar mare piedică vei simți dacă vei pune mare preț pe cele vremelnice. Înaintea ochilor tăi să nu fie nimic mai înalt, mare, frumos, plăcut, decât numai unul Dumnezeu și ce este din El. Orice mângâiere, care-ți vine de la făptură, socotește-o ca deșertăciune. Sufletul care iubește pe Dumnezeu, socotește toate ca un gumoi. Numai Dumnezeul cel veșnic, cel nemărginit, cel ce împlinește toate, este mângâierea sufletului și adevărata bucurie a inimii.

„Urmând pe Hristos” de Thomas A. Kempis, Tipografia Miron Neagu – Sighișoara, 1944

Ce sfat primim de la bunici

Un bunic evlavios şi ajuns la o vârstă foarte înaintată, era înconjurat de mulţi nepoţi şi strănepoţi căci avea o familie mare.

Bătrânul povestea nepoţilor multe întâmplări cu tâlc din viaţa sa. Nepoţii erau foarte entuziasmaţi de toate întâmplările prin care trecuse bunicul lor. La un moment dat, unul dintre nepoţi care era mai mare l-a întrebat:

- Cum ai reuşit bunicule să treci prin războaie, prin atâtea necazuri şi lipsuri şi cum ţi-ai păstrat întodeauna această stăpânire de sine, acest echilibru cu care ne uimeşti şi acum?

- Ei bine dragii mei! răspunse el. Să ştii că eu întotdeauna am fost atent cu ochii mei, că tot răul din lume pătrunde în inima omului prin simţuri şi mai ales prin văz. Când eram şi eu mic ca voi preotul din sat m-a învăţat să fac trei lucruri în fiecare zi, când plec de acasă:

- Întâi, îmi ridic privirea spre cer ca să-mi aduc aminte că acolo sus, este Tatăl meu care mă veghează, El este cel mai important în viaţa mea şi spre El mi se îndreaptă toată silinţa şi putinţa;

- Al doilea, îmi plec ochii la pământ şi privesc la cât de puţin loc am nevoie pentru a-mi găsi şi eu acolo mormântul;

- Și în al treilea rând, privesc de jur împrejur la mulţimea de oameni care au de pătimit mai rău decât mine, la toţi aceia care sunt bolnavi: ciungi, ologi, orbi, surzi, muţi, nevoiaşi sau lipsiţi de adăpost.

În felul acesta am trecut în viaţă prin toate suferinţele, le-am îndurat fără cârtire şi am trăit mulţumit şi în pace cu lumea întreagă şi cu Bunul Dumnezeu.

 

Sursa: catehetica.ro