Nr.3 al Revistei Jurnal Spiritual

Rasfoiti revista

Fides, Spes et Caritas

Într-o societate bazată pe consumerism, viaţa creştină devine ciudată şi de neînţeles. Totul este paradoxal în ea, totul are o ordine inversă. Această constatare ne copleşeşte şi se transformă într-o bucurie subtilă, pentru că ne descoperă o cale a credinţei şi un Prieten călător cu noi.

Înţelegând aceasta, devenim părtaşi la o experienţă unică care ne face inima să tresalte într-o fericire pe care numai spaţiul credinţei o poate da. În acest mod viaţa devine un cântec de suflet îndrăgostit ce descoperă existenţa în desfăşurarea atâtor culori, lumini şi umbre, pentru festivitatea ce se petrece pentru noi în tăcere şi se desfăşoară pe tot întinsul cerului şi al pământului. Vidul dintre cer şi pământ se umple cu Pace şi Frumuseţe în frumoasa călătorie cu Hristos Cel Înviat şi devine o experienţă personală.

Ce culori extraordinare se aşează acum pictate pe pânza vieţii noastre, ce comori adevărate, ce îmbrăţişări de lumină şi culoare ni se aştern pe drumul cu Hristos.

Pe cărările vieţii întâlnim multe chipuri pe care atârnă, ca nişte perdele groase, valuri de indiferenţă. Vieţi pământeşti stranii. O bâjbâială a orbilor ce ar dori un întreg pământ ascuns în husă şi de vânzare. Cufundarea în frumuseţe devine dispreţuită pentru că nu costă nimic, şi dacă nu costă, pentru ei nu are valoare. Profunzimea frumuseţii ce ţi se dăruie trece dincolo de simţuri şi se descoperă într-un univers interior unde există atâtea amintiri, întâmplări mari şi mici ce se leagă, se împletesc alcătuind imaginea a ceea ce eşti.

Citeste tot articolul

CRONICĂ “Marele Gatsby”, omul cu un singur prieten adevărat

Timp de aproape un secol, povestea Marelui Gatsby, scrisă de F. Scott Fitzgerald a străbătut timpul şi spaţiul şi a ajuns la publicul din întreaga lume. „Marele Gatsby” este atât de ancorat în prezent încât pare că a fost scris astăzi, nu în anii ‘20. Totul pare desprins din aceste timpuri moderne, să le spunem, în care economia pare sclipitoare, dar instabilă, în care simţim uneori cu toţii că ne-am rătăcit, dar acţiunea se petrece într-un alt timp şi loc, într-o lume cu o atracţie oarbă spre visuri imposibile, care pot fi oricum spulberate într-o clipă, şi a extravaganţei. Baz Luhrmann, pe care îl admir necondiţionat de la “Moulin Rouge” încoace, m-a determinat să am aşteptări mari. Şi pot să spun că nu mi le-a înşelat.

Pare că regizorul a fost influenţat de criza financiară globală din 2008, prin care noi, românii, continuăm să trecem. A văzut paralela, aşa că a mers în New York, pentru că trebuia să fie acolo ca să înţeleagă legăturile dintre locurile acelea, cultura şi mentalitatea epocii jazz şi lumea de azi.

Întreaga echipă a filmului a fost energizată de spiritul şi istoria oraşului New York, un personaj în sine în romanul lui Fitzgerald. “Am fost binecuvântaţi, pentru că, în anii ’20, imaginile fotografice şi cinematice erau foarte răspândite. Aşadar, perioada a fost surprinsă nu numai în ilustraţii şi desene, caricaturi, dar şi într-o arhivă fotografică foarte vastă. E foarte incitant să vezi naşterea culturii contemporane,” spune regizorul.

Citeste tot articolul

Mărgăritare despre CREDINŢĂ, SPERANŢĂ şi DRAGOSTE ~ aforisme, cugetări, maxime, proverbe, citate celebre ~

culese de Adina Tărâţă

Napoleon Hill

“Credinţa este baza tuturor miracolelor şi misterelor care nu pot fi analizate de legile ştiinţei”

 Sfântul Ioan Gură de Aur

“Credinţa face ceea ce omul şi legea nu pot face”

Origene

“Credinţa este o rădăcină pe care cresc tulpinile, florile şi fructele faptelor bune”

 Rabindranath Tagore

“Credinţa este pasărea care cântă când zorii nu au apărut încă”

 Publius Ovidius Naso

“După cum aurul cel galben se cunoaşte în foc, tot aşa credinţa trebuie văzută în vremuri grele”

 Osho

“Religiozitatea nu este ceva în care să crezi – este un fapt care trebuie trăit, experimentat; ea nu este o credinţă pe care să o ai in minte, ci o cunoaştere a întregii tale fiinţe”

 Voltaire

“Dacă Dumnezeu nu ar exista, ar fi necesar să-l inventăm”

Citeste tot articolul

Popas duhovnicesc Maica Stareţă Stavrofora Iosefina Giosanu

„Fiecare credincios ajunge la Dumnezeu pe măsura însuşirilor sale pe măsură ce creşte  şi-şi adânceşte înţelegerea sa de Dumnezeu”

În primăvara anului 1963, în comuna Stăniţa, judeţul Neamţ, veneau pe lume Giosanu Elena Iosefina şi fratele său, Constantin. Părinţii lor, Neculai şi Anica Giosanu, creştini buni, au adus pe lume opt copii (patru băieţi şi patru fete), cea care astăzi este Stavrofora Iosefina, Stareţa Mănăstirii Văratic, încheind şirul naşterilor în casa părintească. Timpurile erau tulburi, se instaura temeinic şi destul de agresiv dictatura comunistă. Cu toate aceastea a avut şansa să crească într-o familie de buni gospodari, dar şi de buni credincioşi, unde, din fragedă copilărie, a luat contact cu munca, dar şi cu dragostea de Dumnezeu, acumulând cunoştinţele necesare şi o bună educaţie religioasă. Pentru membrii familiei sale, Biserica satului constituia locul cel mai sacru de pe pământ şi cea mai autentică şcoală de pregătire creştină. Dragostea de Biserică i-a fost insuflată de mama sa, de la care păstrează şi astăzi dimensiunea spirituală a vieţii, cinstea şi frica de Dumnezeu,  iar de la tatăl său, munca şi  spiritul gospodăresc.       

Rămaşi orfani de mamă, care a murit când abia împlinise 45 de ani, cei opt copii au fost nevoiţi să urmeze cursul vieţii confruntându-se cu munca zilnică pentru supravieţuire, cu învăţatul şi mersul la şcoală. „Dumnezeu a fost bun cu noi şi am putut depăşi toate aceste greutăţi ale vieţii de familie”, spune Stavrofora Iosefina. „Şi într-adevăr am simţit ajutorul lui Dumnezeu, căci toţi fraţii şi surorile mele au ajuns bine, fiecare la rostul lor. Din cei opt fraţi doi am întrat în viaţa călugărească, eu şi fratele llie (Ioachim cu numele de călugăr), care după şcoala generală a plecat la Mănâstirea Sihăstria, apoi a urmat toate treptele de şcolarizare, iar acum este  Arhiereu - vicar al Episcopiei Romanului şi Bacăului”.

Citeste tot articolul

Numarul viitor al Revistei Jurnal Spiritual