Nu știu dacă există un cuvânt pentru momentul divin când se spune, mai ales în lumea teatrului, că Dumnezeu coboară pe scenă. Am încercat să găsesc, dar nu am reuşit. Nu foarte des, dar când se întâmplă este uimitor. Am fost martor la câteva asemenea momente şi totuşi cel care mi-a răscolit întreaga fiinţă a fost când am văzut spectacolul „Stele rătăcitoare” la Teatrul Evreiesc din Capitală.
A fost neaşteptat, uluitor, şi când am păşit la final de spectacol pe caldarâmul fierbinte, deşi orele erau înaintate, am înţeles că am avut parte de atingerea îngerilor. Actorul, spre deosebire de orice alt artist, nu dispune de alt instrument decât de sine însuşi, de propria sa persoană. Teatrul este imaginaţie, libertate, iubire, trezeşte speranţe, este un dar, un schimb de prietenie şi dragoste între oameni. Actorul trebuie să fie implicat, dar şi detaşat. Obiectiv, dar şi subiectiv. Să trudească, dar să şi bucure de viaţă. Peste toate trebuie să înveţe din greşelile altora, dar mai ales din ale sale.
Citeste tot articolul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu