Aseară eram printre mulţimea de oameni care stăteau la rând, aşteptând să-i mai sărute o dată mâinile celui care pentru mine a fost, este, şi va rămâne un Sfânt!
Mii de gânduri şi amintiri cu Părintele Iustin îmi veneau în minte. Întorceam anii şi rememoram zilele în care copil fiind aşteptam cu nerăbdare să merg la Părintele cel Bun. Aşa îi spuneam, pentru că ne umplea sufletele de bucurie iar bănuţul sau dulcele pe care ni-l dădea pentru noi era un dar nemaipomenit. Era de la El.
În gândurile mele sunt întreruptă de glasul femeii ce stătea în faţa mea. Ţinea de mână un copil bolnav, când parcă plângea, când se aşeză pe jos iar mama lui blând îi spunea :,,Iustin, fii cuminte!”
