Se afișează postările cu eticheta televiziune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta televiziune. Afișați toate postările

miercuri, 5 martie 2014

Marele premiu al Galei MEDIAFAX 2014, acordat lui Radu Beligan

Marele premiu al Galei MEDIAFAX 2014 - Gala valorilor, a fost acordat actorului Radu Beligan.
La evenimentul desfăşurat, marţi seară, la Ateneul Român, au mai fost premiaţi realizatoarea de televiziune Eugenia Vodă, comisarul şef Aurel Călin, Simona Baciu - fondatoarea Transylvania College, Ionuţ Dumitru - preşedintele Consiliului Fiscal, omul de afaceri Marcel Bărbuţ.
Au fost premiaţi şi fostul preşedinte al Republicii Moldova Mihai Ghimpu şi parlamentarii liberali Valeriu Munteanu, Corina Fusu, Gheorghe Brega, pentru că sunt iniţiatorii documentaţiei înaintate Curţii Constituţionale a Republicii Moldova pentru recunoaşterea limbii române ca limbă oficială.
Premiile au fost acordate de actori întruchipând personaje precum Lucia Sturdza Bulandra, Constantin Tănase, Titu Maiorescu, Tristan Tzara, Dumitru Mociorniţă, Regina Maria, Carol Davila, Gheorghe Lazăr, Henri Coandă şi George Enescu, personalităţi care ar fi fost premiate la o Gală MEDIAFAX de acum aproximativ 100 de ani.
De fapt, istoria a fost legată de prezent, pentru a putea privi spre viitor.
În această logică, Lucia Sturdza Bulandra, interpretată de către Ileana Stana Ionescu, a fost cea care i-a acordat premiul lui Radu Beligan. Constantin Tănase, în interpretarea lui Valentin Teodosiu, i-a înmânat premiul Eugeniei Vodă, iar Titu Maiorescu, jucat de Alexandru Repan, l-a premiat pe Aurel Călin. premiul destinat lui Ionuţ Dumitru a fost oferit de Tristan Tzara (Dan Bordeianu), Marcel Bărbuţ şi-a primit premiul de la Dumitru Mociorniţă (Cristi Iacob), iar premiul salvatorilor din Apuseni a fost acordat chiar de către Regina Maria (Andreea Măcelaru). Medicii implicaţi în accidentul aviatic din Apuseni a fost premiaţi de Carol Davila (Mihai Gruia Sandu), Simonei Baciu i-a fost acordat premiul de către Gheorghe Lazăr (Marius Stănescu). Henri Coandă (Vladimir Găitan) a ales să-l premieze pe Gigi Căciuleanu, în timp ce George Enescu, interpretat de George Ivaşcu, i-a premiat pe parlamentarii moldoveni.
Prezentăm lista laureaţilor Galei MEDIAFAX 2014 - Gala Valorilor:
- Marele Premiu - Premiul pentru construirea legendei prin performanţă – Radu Beligan
- Premiul pentru excelenţă în comunicare - Eugenia Vodă
- Premiul pentru competenţă - comisar-şef Aurel Călin
- Premiul pentru exprimare liberă – Ionuţ Dumitru
- Premiul pentru performanţă în antreprenoriat – Marcel Bărbuţ
- Premiul pentru voluntariat în cauze etice şi caritabile – salvatorii din Apuseni: Argentin Todea, Gheorghe Giurgiu şi Gheorghe Trif
- Premiul pentru transformarea profesiei într-o religie - medicii Radu Zamfir, Valentin Calu, Cătălin Pivniceru
- Premiul pentru educaţie – Dascălul Românilor – Simona Baciu, fondatoarea Transylvania College
- Premiul pentru forţarea limitelor - coregraful Gigi Căciuleanu
- Premiul pentru promovarea spiritului şi culturii române – Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Corina Fusu, Gheorghe Brega.
Sursa: gandul.info

luni, 15 iulie 2013

The Museum Channel s-a lansat în România


The-Museum-Channel
Televiziunea internaţională The Museum Channel şi-a extins prezenţa la nivel european, lansându-se în România pe platforma de satelit Orange TV.

The Museum Channel s-a lansat în pachetul Universe HD al platformei Orange TV, potrivit worldscreen.com.
Televiziunea difuzează programe despre mai multe muzee europene şi despre opere de artă ale unor personalităţi precum Leonardo da Vinci şi Andy Warhol.
The Museum Channel emite 24 de ore din 24, programele sale nefiind întrerupte de publicitate.

“Prin acest prim contract de distribuţie în Europa Centrală, The Museum Channel îşi continuă expansiunea internaţională şi demonstrează atractivitatea conţinutului pe care îl oferă”, a declarat Géraud Alazard, director general al PureScreens.
Citeste tot articolul