Participarea divină la existenţa umană
deschide calea participării omului la viaţa lui Dumnezeu. Dacă telos-ul sau
punctul final al existenţei noastre nu ar fi o totală împărtăşire din viaţa
trinitară - dacă am fi chemaţi, de pildă, la simpla "caramaderie" cu
Dumnezeu prin justificare sau chiar la bucuria veşnică a "vederii
fericite" - atunci ar fi fost teoretic posibil ca Dumnezeu să ne
mântuiască fără să apeleze la o întrupare reală care presupunea că Logosul Dumnezeiesc
şi veşnic să accepte moartea în umanitatea Sa asumată. Participarea ontologică
deplină a lui Dumnezeu la viaţa omenească este necesară dacă persoanele umane
vor participa în acelaşi grad la viaţa Dumnezeiască.
Crucea lui Hristos înseamnă, în cele din
urmă, eliberare: de frică, de păcat, de moarte şi de stricăciune. Dar, aşa cum
arată experienţa noastră, fiecare din acestea rămâne o realitate a vieţii
cotidiene, pentru creştini ca şi pentru necredincioşi. Puterea eliberatoare a
Răstignirii stă în izbânda sa "finală" asupra acestor experienţe atât
de sugestiv descrise în tabloul eshatologic al ultimului capitol din
Apocalipsa. Potrivit acestei viziuni, odihnindu-Se în mijlocul poporului Său,
Dumnezeu " va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi..."
Citeste tot articolul
