Şcoală de gladiatori descoperită lângă Viena

Arheologii au descoperit pe malul Dunării în Austria rămăşiţele aproape intacte ale unei şcoli romane de gladiatori. O echipă de cercetători a folosit tehnici de reconstrucţie 3D pentru a reda viaţă anticei şcoli unde au trăit, s-au antrenat şi au luptat gladiatori celebri. Imaginile create au fost făcute publice pe data de 26 februarie 2014. Descoperirea spectaculoasă care a avut loc la sit-ul arheologic Carnuntum, lângă Viena, tocmai a fost anunţată în jurnalul Antiquity. Este prima ‘ludus gladiatorius’ (şcoala de antrenare a gladiatorilor) găsită înafară Romei sau a oraşului Pompeii, care aveau astfel de terenuri pentru antrenamentul gladiatorilor.

Deşi se crede că existau 100 de astfel de ‘ludi’ în imperiul Roman, aproape toate au fost distruse sau s-a construit altceva pe temeliile lor, acest fapt făcând imposibilă determinarea exactă a structurilor antice. O echipă de cercetători din Austria, Belgia şi Germania au folosit cele mai avansate tehnologii non-invazive, inclusiv supraveghere aeriană, inducţia electromagnetică şi radar subpământean pentru a reconstrui imaginea vechii şcoli din secolul al-II-lea, care este îngropată sub un câmp.

Rezultatele au dezvăluit că gladiatorii Romei antice trăiau şi se antrenau în nişte fortăreţe-închisoare. Aşezământul cu 2 etaje, capabil să adăpostească pe puţin 80 de gladiatori, era echipat cu o arenă pentru antrenament plasată în curtea centrală. Şcoala mai avea şi podele încălzite pentru antrenamentele de iarnă, băi, infirmierie, instalaţii sanitare şi un cimitir. Gladiatorii dormeau câte 2 sau 3 în celule de 3 metri pătraţi. Aceste celule erau separate de aripa cu camere mai mari în care dormeau antrenorii acestora, denumiţi magiştri, care erau gladiatori supravieţuitori retraşi, specializaţi în predarea unui anumit stil de luptă sau folosirea anumitor arme.

“Era o închisoare; erau prizonieri”, afirma arheologul Wolfgang Neubauer de la Universitatea din Viena, conducătorul echipei de studiu. “Locuiau într-o închisoare de tip fortăreaţă cu o singură ieşire”. Neubauer susţine că gladiatorii erau o “afacere profitabilă” în Roma şi nu valorau nimic mai mult decât sclavii scumpi. În interiorul aşezării fortificate de 11.000 de metri pătraţi, gladiatorii se antrenau tot anul pentru luptă în amfiteatrul public din apropiere. “Nu erau omorâţi prea des, costau prea mult”, afirmă Neubauer. “Mai degrabă, mulţi alţi oameni erau omorâţi în amfiteatru, oameni care nu erau antrenaţi pentru luptă. Se făcea multă vărsare de sânge. Dar lupta dintre gladiatori avea ca scop să-şi demonstreze performanţele, nu să se omoare unul pe celălalt”.

Reconstruirea imaginii fortăreţei-închisoare contrazice ideea că gladiatorii călătoreau din oraş în oraş precum o trupă de circ. “Nu constituiau o echipă. Fiecare era pe cont propriu, antrenându-se pentru luptă şi aflând cu cine urmează să lupte la un stâlp central a cărui rămăşiţe se pot vedea în reconstituire”. Echipa de cercetare plănuieşte să facă analiza scheletelor găsite în cimitirul din apropiere, pentru a afla mai multe detalii despre viaţa luptătorilor antici.

Sursa: epochtimes-romania.com

Civilizaţia danubiană, cea mai veche din lume?

Civilizaţia de pe valea Dunării este una dintre cele mai vechi civilizaţii ale Europei. A existat între anii 5.500 şi 3.500 îHr în zona Balcanilor şi cuprindea o arie vastă. Se întindea de la nord la sud, în zona în care astăzi se afla nordul Greciei până în Slovacia, iar de la vest la est din Croaţia până în România.

 

Civilizaţia de pe valea Dunării a jucat un rol important, în timpul perioadei sale culminante, în sud-estul Europei prin dezvoltarea uneltelor de cupru, a unui sistem de scriere, arhitectură avansată din care se evidenţiază casele cu 2 etaje, construirea pieselor de mobilier cum ar fi scaunele şi mesele, toate acestea petrecându-se în timp ce restul Europei se afla în plină Epocă de piatră. Pe valea Dunării au fost perfecţionate abilităţi precum torsul, ţesutul, procesarea pieilor, fabricarea hainelor şi prelucrarea lemnului, lutului şi pietrei. Tot aici a fost inventată roata. Această civilizaţie dispunea de o structură economică, religioasă şi socială.

Una dintre cele mai intrigante şi mai dezbătute aspecte ale civilizaţiei văii danubiene este limbajul scris al acesteia. Unii arheologi susţin că “scrisul” este de fapt doar o serie de forme geometrice şi simboluri, iar tabăra adversă susţine că “scrisul” are trăsăturile unui sistem de scriere adevărat.

În eventualitatea confirmării celei de-a doua teorii, “scrisul” descoperit pe valea Dunării ar deveni cel mai vechi limbaj scris descoperit până în prezent, fiind anterior scrierilor sumeriene din Mesopotamia şi posibil tabletei Dispilio care a fost datată ca aparţinând aproximativ anului 5260 îHr.

Lingvistul şi specialistul german în culturi, Harald Haarmann susţine cu fermitate teza că scrierile de pe valea Dunării sunt cele mai vechi scrieri din lume. Harald Haarmann este vicepreşedintele Institutului de Arheomitologie şi specialist de renume în scrieri şi limbi antice. Tăbliţele care s-au găsit au fost datate ca fiind din anii 5500 îHr, iar semnele de pe tăbliţe, conform declaraţiilor lui Harald Haarmann, sunt un limbaj necunoscut încă şi care urmează a fi descifrat. Hieroglifele sunt numite simbolurile Vinca şi apar în mai mute sit-uri arheologice de-a lungul Dunării pe oale, figurine, fuse şi alte artefacte din lut.

Implicaţiile sunt imense. Este posibil ca civilizaţia de pe valea Dunării să preceadă toate celelalte civilizaţii cunoscute până în prezent. În sprijinul acestei idei vine descoperirea miilor de artefacte, precum cele din imaginile de mai sus. Totuşi, majoritatea savanţilor mesopotamieni resping teoria lui Haarmann, susţinând că simbolurile de pe tăbliţe sunt simple decoraţii şi asta în ciuda faptului că s-au descoperit aproximativ 700 de caractere diferite, cam acelaşi număr de simboluri cu cel folosit în hieroglifele egiptene. Alţi erudiţi susţin chiar că civilizaţia danubiană a copiat semne şi simboluri de la civilizaţia mesopotamiană, şi asta în ciuda faptului că unele dintre tăbliţele danubiene sunt cu mult mai vechi decât cele mesopotamiene.

Acesta ar putea fi un alt caz de respingere a unei teorii bazate pe cercetare solidă, doar pentru că intră în conflict cu teoriile tradiţionale acceptate ce atestă care civilizaţie a fost prima. Teoria lui Harald Haarmann merită o analiză serioasă şi cotinuarea cercetărilor pentru a confirma dacă aceasta este într-adevăr cea mai veche limbă scrisă cunoscută până acum.

Sursa: epochtimes-romania.com

Mărţişorul - simbol al primăverii și speranţei

Mărţişorul, un mic obiect prins într-un şnur alb cu roşu, este oferit persoanelor apropiate, pe 1 Martie, ca vestitor al sosirii primăverii, primind însă, în ultimii ani, semnificaţii diverse, de la podoabă aducătoare de noroc la simbol al renaşterii naturii.

În general, femeile şi fetele primesc mărţişoare şi le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. În Moldova însă, obiceiul este ca fetele să dăruiască mărţişoare băieţilor. Împreună cu mărţişorul se oferă adesea şi flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.

Arheologii au descoperit obiecte cu o vechime de mii de ani care pot fi considerate mărţişoare. Ele au forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe aţă, pentru a fi purtate la gât. Cele două culori sunt deschise interpretărilor: roşul poate semnifica vitalitatea femeii, iar albul - înţelepciunea bărbatului. Astfel, şnurul mărţişorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii.

Semnificaţia firelor alb şi roşu ce se împletesc într-un şnur de care este prins un mic obiect este relevată şi de unele legende. Astfel se spune că Soarele ar fi coborât pe pământ în chip de fată frumoasă şi ar fi fost ţinut prizonier de un zmeu. Pentru a-l elibera, un voinic s-a luptat cu zmeul vărsându-şi sângele în zăpadă. Soarele a urcat din nou pe cer şi, în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei - vestitori ai primăverii.

Conform unui mit care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Iarna a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea şi ghiocelul a îngheţat, însă Primăvara a dat la o parte zăpada, rănindu-se la un deget din cauza mărăcinilor.O picătură de sânge fierbinte a căzut pe floare făcând-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului fac trimitere la sângele roşu pe zăpada albă.

Se spune că, în vechime, mărţişorul era confecţionat din două fire răsucite de lână colorată - albă şi neagră sau albă şi albastră - şi era dăruit în prima zi din luna martie. Obiceiul mărţişorului este de fapt o secvenţă dintr-un scenariu ritual de înnoire a timpului - primăvara, la moartea şi renaşterea simbolică a Dochiei.

Unele tradiţii spun că firul mărţişorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia, în timp ce urca turma la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia torcea firul anului primăvara, la naşterea timpului calendaristic. De aceea, mărţişorul este numit de etnologul Ion Ghinoiu "funia zilelor, săptămânilor şi lunilor anului, adunate într-un şnur bicolor".

Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că ea a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate este remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşul - război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.

Răspândit în toate zonele ţării, mărţişorul este pomenit pentru prima dată de Iordache Golescu, iar folcloristul Simion Florea Marian relatează în cartea "Sărbătorile la români" că în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi unele părţi ale Bucovinei exista obiceiul ca părinţii să lege, la 1 martie, copiilor lor o monedă de argint sau de aur la gât sau la mână. Moneda, legată cu un şnur roşu, un găitan din două fire răsucite din mătase roşie sau albă sau mai multe fire de argint şi aur se numeşte mărţişor, mărţiguş sau marţ. Mărţişorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta noroc în cursul anului, pentru a fi sănătoşi şi curaţi ca argintul la venirea primăverii. În unele zone, copiii purtau mărţişorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine însemna că şi copilului îi va merge bine în viaţă. În alte cazuri, mărţişorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb şi curat ca florile acestor arbuşti.

În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României şi Moldovei, pomii sunt împodobiţi de mărţişoare. În Transilvania, mărţişoarele se atârnă de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se vor speria duhurile rele.

Mărţişorul este o tradiţie în România, Republica Moldova şi teritoriile învecinate locuite de români sau aromâni. Obiceiuri similare sunt întâlnite în Bulgaria, Albania, Macedonia.

Sursa: Mediafax

 

 

Descoperire URIAŞĂ a arheologilor români

Arheologii români au făcut o descoperire istorică lângă Carei, în judeţul Satu Mare. Descoperirea făcută de aceştia stârneşte interes atât în Europa, cât şi în Statele Unite.

Străinii vor să vină în România să studieze scheletul unui războinic uriaş, care a trăit în sec. 16 înainte de Hristos.

Vor analiza şi alte trei morminte aflate în apropiere, despre care se presupune că au legătură cu strămoşii războinicului preistoric, deja botezat Goliat.

Citeşte tot articolul

Tezaur vechi de 3.000 de ani, descoperit la Ciumeşti

Un tezaur vechi de 3.000 de ani, constand in arme si podoabe din bronz, a fost descoperit de un elev din  Ciumesti, in timp ce se afla pe câmp la prăşit. 

Elevul Angyal Gellert se afla la prasit cartofi si, intâmplător, a dat peste mai multe arme, unelte si podoabe de bronz, potrivit unui comunicat de presă al Muzeului Judetean Satu Mare.

“Fiind un elev pasionat de istorie a reusit să constate că metalele verzui care in ultimi doi ani se agăţau de sapa bunicului la prăşitul grădinii reprezinta de fapt piese dintr-un tezaur ce a fost imprastiat de utilaje agricole pe intreaga gradina. La indrumarea profesorului de istorie, Anamaria Donca de la Liceul Teoretic Carei, a anuntat Muzeul Judetean Satu Mare.

Cu ajutorul detectorului de metale echipa de arheologi a reusit sa recupereze arme si unelte ramase pe camp. Alte piese au fost recuperate din gramada de pietre de la marginea tarlalei culese, cu scopul de a nu deranja saparea culturilor”, precizeaza sursa citata.

Citeşte tot articolul

Arheologii reiau săpăturile la Tărtăria unde au fost descoperite tăbliţele cu scriere din anul 5.000 î.Hr

Săpăturile în situl Tărtăria din judeţul Alba, unde au fost descoperite trei tăbliţe cu pictograme considerate a fi din anul 5.000 î.Hr., vor fi reluate, după doi ani, de arheologi din Sibiu şi Alba, într-o cercetare sistematică, pe o suprafaţă de peste 2,5 hectare de teren.

Managerul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, Sabin Luca, şi directorul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Gabriel Rustoiu, au anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că săpăturile în situl Tărtăria din judeţul Alba vor fi reluate după o pauză de doi ani.

Potrivit acestora, situl este recunoscut pentru descoperirea, în anul 1961, de către Nicolae Vlassa, a trei tăbliţe de lut inscripţionate, despre care se crede că datează din anul 5.000 î.Hr.

Citeste tot articolul