Expoziţia „Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului” a fost desemnată câştigătoarea premiului Comitetului Naţional Român ICOM pentru cea mai bună expoziţie deschisă în anul 2012. Decernarea premiului va avea loc pe 17 iulie la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) din Capitală. Expoziţia va rămâne deschisă până pe 25 august.
Pe 17 iulie, la Muzeul Naţional de Artă al României, de la ora 19.30, va avea loc decernarea premiului Comitetului Naţional Român ICOM, ediţia a XIV-a, de către Virgil-Ştefan Niţulescu, preşedintele ICOM România, curatorilor expoziţiei „Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului”, Emanuela Cernea şi Lucreţia Pătrăşcanu, specialişti în cadrul Departamentului de Artă Veche Românească al MNAR .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu