Întotdeauna mi-a părut rău că nu m-am născut mai devreme să prind şi eu acele vremuri frumoase, numesc aici perioada anilor 60. Filmele pe care le vedeam la Cinematecă mă inspirau, mă bucurau, mă fascinau. Urmăream cu atenţie totul pentru că nu ştiam când voi mai avea ocazia să revăd acele secvenţe.
Nu exista posibilitatea de a urmări un film altfel decât pe marele ecran sau la televizor, fără generic de început sau de final, că aşa erau vremurile. Târziu a apărut moda nopţilor la video, dar filmele nu erau româneşti, ci străine, aduse cine ştie cum în ţară. La intrarea în cinematografele de atunci erai întâmpinat de portretele actorilor români, care mai de care mai frumoase. Ce e drept aveam o bucurie lăuntrică inexplicabilă atunci când îi recunoşteam.
Citeste tot articolul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu