Foşti deţinuţi politici şi dizidenţi din Europa de Est au marcat, duminică, la Sighetu Marmaţiei (România), 20 de ani de la inaugurarea primului memorial dedicat victimelor comunismului, pe locul unei foste închisori, relatează AFP.
Unic în felul său în Europa, memorialul-muzeu de la Sighet evocă iadul trăit de sute de mii de oameni în timpul deceniilor de comunism (în perioada dintre Al Doilea Război Mondial şi 1989), în ţări precum România, Polonia, Cehia sau Ungaria.
Memorialul a fost fondat pe locul fostei închisori politice de la Sighet, la graniţa cu Ucraina, de către poeta română Ana Blandiana, ale cărei poezii au fost interzise de fostul dictator Nicolae Ceauşescu, şi de către soţul ei, scriitorul Romulus Rusan, cu sprijinul Consiliului Europei.
“Închisoarea de la Sighet a fost un coşmar pentru democraţie în România”, a declarat Rusan pentru AFP, amintind de cei aproximativ 200 de demnitari, politicieni, preoţi şi intelectuali care au fost deţinuţi în secret în această închisoare şi dintre care 54 şi-au găsit sfârşitul aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu