Personalitatea este ceva extrem de greu de definit. Sunt oameni care-şi fac o misiune de viaţă din a-şi descoperi propria persoană. Misionari, dacă s-ar putea spune aşa. Oameni care decid să cheltuiască tot ce au agonisit în pseudo-viaţa lor predecesoare, până în punctul în care au realizat că s-au minţit singuri prin iluzii autosugerate. Sau mai sunt oameni care, de la vârste fragede, conştientizează existenţa şi importanţa acestei misiuni şi o prioritizează înainte să apuce să se afunde într-o viaţă ce nu le aparţine. Categoria din urmă este cea care va lăsa o amprenta asupra lumii într-un fel sau altul. Cu riscul de a părea arogantă, am să vă spun că întotdeauna am simţit că am un soi de chemare, o voce lăuntrică ce-mi spune că fac parte din cea de-a doua categorie descrisă, categoria de oameni cărora nu le este frică să aibă vise aproape ireale, ce par ca nişte ţeluri imposibil de atins. Tradiţionalismul ne împinge către viitoruri prestabilite şi potenţialuri neîndeplinite. Bineînţeles, această afirmaţie nu mai este valabilă dacă este vorba de ceva ce vă place, de o alegere intenţionată, dar eu vorbesc despre confuzia care împinge oamenii către o decizie sigură, de care ştiu că va da rezultate, având exemple vii în parinţi, despre ceea ce împiedică oamenii să-şi asume un risc care le-ar putea rescrie vieţile.
Citeste tot articolul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu